Arhive etichetă: Regele Carol I

Primul rege al tuturor românilor și al României Mari

King_Ferdinand_of_Romania

Pe data de 15 octombrie 1922 în cetatea Alba-Iulia s-au încoronat primi regi ai României Mari, Ferdinand I și Maria, care au contribuit decisiv la Unirea de la 1 decembrie 1918. Marea Unire a durat doar 22 de ani, între 1918 și 1940, de atunci încoace nu a mai existat România Mare. În timpul celui de-al doilea Război Mondial s-au pierdut Basarabia (Moldova de peste Prut), sudul Basarabiei, nordul Bucovinei și Cadrilaterul, teritorii care fac parte din Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria din zilele noastre.

Deși primul rege al românilor din vechiul Regat format din Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Moldova de dincoace de Prut, fără sudul Bucovinei, a fost Carol I între 1881 și 1914, Ferdinand I este considerat primul rege al tuturor românilor din provinciile unificate la 1 decembrie 1918. Între 1866 și 1881 Carol I a fost domnitor, la fel ca Al. I. Cuza.

Prince_Carol,_King_Ferdinand_and_Queen_Maria_of_Romania

Pe 20 iulie 2017 am postat o broșură cu viața primului Rege al tuturor românilor și paginile de mai jos cu încoronarea de la Alba-Iulia, din almanahul Universul 1923.

Iată linkul de la postarea din 20 iulie:

https://arheologiacopilariei.wordpress.com/2017/07/20/ferdinand-intregitorul/

Imaginea de mai jos prezintă familia regală, cei doi regi și patru din cei șase prinți născuți din mariajul lor de 34 de ani. În imagine nu apar prinții Nicolae și Mircea.

Car

 

Publicitate

Consiliul de coroană și neutralitatea

Data de 28 iulie 1914 rămâne o dată foarte neagră pentru istoria umanității. La exact o lună după atentatul de la Sarajevo marile puteri europene aveau să-și declare rând pe rând război. Pe data aceasta omenirea avea să intre într-o nouă eră, cea a războiului la nivel planetar. Până atunci fuseseră doar războaie locale între marile puteri sau diverse țări.

Consiliul de coroană care s-a desfășurat la castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a Regelui Carol I a avut loc în mai puțin de o săptămână de la data menționată mai sus, pe 3 augut 1914, iar imaginile de mai jos din revista „Magazin istoric” din ianuarie 1976 conține un articol legat de acest subiect.

Despre acest moment important al anului 1914 din istoria României filmografia română, prin marele regizor Sergiu Nicolăescu, a realizat un film artistic important numit „Carol”, rolul Regelui este jucat chiar de regizor, iar rolul regizorului consiliului de coroană este jucat de Regele Carol, desigur, rol în care nu s-a simțit deloc confortabil. Neintrarea țării în război de partea puterilor centrale l-a mâhnit foarte tare ca și germanofil. Sfârșitul Regelui Carol I avea să vină după numai două luni.

Presiunile exercitate de puterile care au inițiat războiul au făcut simțite și asupra regatului României pentru a intra de o parte sau de alta a conflictului. Clasa politică și opinia publică era împărțită în funcție de simpatii și interese personale. „Magazin istoric” din ianuarie 1973 ne prezintă cum s-au manifestat aceste presiuni din partea puterilor centrale, cancelariile de la Berlin și Viena.