Arhive etichetă: 1941

Eliberarea Basarabiei și Bucovinei

Postat pe 27 august 2016

Acum 25 de ani, pe data de 27 august 1991, fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească își declara „Independența de Stat” față de fosta Uniune Sovietică, entitate statală ce a dispărut în acel an, pe 25 decembrie.

În urmă cu 75 de ani, pe data de 26 iulie 1941, armatele aliate ale României și Germaniei naziste eliberau Basarabia și Bucovina de sub stăpânirea bolșevică sovietică. Această eliberare nu a durat decât până în august 1944 când armata roșie sovietică a reocupat aceste teritorii, de data asta pentru aproape o jumătate de secol, dar Bucovina și sudul Basarabiei fac parte în prezent din Ucraina.

Cu această ocazie revista „Universul Copiilor” nr. 31 din 30 iulie 1941 a publicat o serie de articole pe primele 3 pagini și așa cum se vede chiar și coperta este dedicată acestui însemnat eveniment. Din razele soarelui ies cele 3 figuri ale conducătorilor politici de atunci, Regele Mihai, în vârstă de nici 20 de ani la aceea dată este încadrat de cei doi dictatori, ai Germaniei naziste, Adolf Hitler, la stânga și ai României, Ion Antonescu, la dreapta. Figurile soldaților aliați români și germani apar și ele în partea de jos a copertei. Pe pagina 3 apare și harta teritoriilor eliberate, a Basarabiei și Bucovinei. Pentru aceste teritorii și pentru Transilvania, Mareșalul Ion Antonescu, care a trimis sute de mii de ostași români să lupte chiar și pe fronturile din Ucraina și Rusia, pe teritorii care nu au aparținut niciodată României, rămâne în continuare o figură controversată a istoriei românești. Poate dacă România nu ar fi intrat niciodată în război soarta noastră ar fi fost alta sau poate că nici Transilvania nu ar mai fi revenit României în 1944 sau după război. Poate că România ar fi recăpătat toate teritoriile pierdute dacă armata română s-ar fi oprit la Nistru și poate că nu am mai fi avut regim comunist pentru 45 de ani și nu ar mai fi trebuit să plătim despăgubiri de război uriașe. Dar istoria a fost cea pe care am trăit-o în ultimii 75 de ani, iar consecințele se pare că încă le mai suportăm și azi. Cel mai prielnic moment pentru reunificarea Basarabiei și României a fost ratat în urmă cu 25 de ani după declararea independenței Republicii Moldova când s-ar fi putut realiza unirea după modelul german. Poate am fi avut o altă situație economică dacă tot atunci s-ar fi reinstaurat Monarhia după modelul spaniol din 1975.

Bănuiesc că cel care a păstrat această revistă a riscat foarte mult pe timpul regimului comunist, libertatea și poate chiar viața, dar e bine că s-a păstrat acest număr din „Universul Copiilor”, principala revistă pentru copii din anii 1920-1940. Am scanat doar primele 3 pagini care se referă la război deși am toate paginile revistei. Războiul nu a fost numai al oamenilor politici sau al militarilor, ci a fost al întregii națiuni, de la cel mai mic până la cel mai bătrân, iar destinul a zeci de milioane de români a fost schimbat în acei ani de război pentru totdeauna, la fel ca și al altor sute de milioane de oameni din țările implicate în a doua conflagrație mondială.

010203

Publicitate