Arhive pe categorii: Teatrul copiilor

Pistruiatul

Postat pe 28 mai 2018

Un roman celebru și apoi un serial și mai celebru din anii 1970 care ne-au încântat copilăria. Citisem romanul în anii copilăriei și văzusem și serialul transmis de TVR în anii 1980, apoi l-am revăzut de nenumărate ori pe alte posturi românești după 1990.

Tot în anii 1980 în revista Teatrul copiilor a apărut o bandă desenată cu același titlu ca și romanul și serialul TV. Eu am doar primul episod intitulat „Evadatul”.

01a02a03a

Romanul a apărut inițial în două părți, în 1976 prima parte cu titlul Pistruiatul, apoi partea a doua în 1979 cu titlul Roșcovanul. Ediția de mai jos este o contopire a celor două într-o viziune unitară a autorului așa cum se menționează pe pagina 4.

IMG_0050aIMG_0051aIMG_0052aIMG_0053aIMG_0054aIMG_0055a

Iată linkurile către episoadele care constituie unul din serialele copilăriei celor născuți între 1970 și 1980, cel puțin:

Un articol amplu apărut în ziua de Luni, 23 februarie 23 2004 în Jurnalul National:
Pistruiatul îi e dator lui Clint Eastwood
La 18 ani vedeta, la 45 de ani un anonim. A ajuns Pistruiatul dintr-o intamplare… Avea 13 ani neimpliniti si manca film pe paine in loc de marmelada. Dar niciodata n-a visat ca ar putea sa treaca de pe scaunul spectatorului pe panza de proiectie.
Adriana Oprea-Popescu
Mergea aproape zilnic, cu gasca lui de prieteni, la cinematograful din cartier, unde priveau, cazuti in admiratie, filmele cu Clint Eastwood. In ziua aceea, Costel Baloiu plecase de acasa cu prietenii sa vada “Pentru un pumn de dolari” si a ajuns, fara sa stie, in mii de inimi de romani.In fata cinematografului unde rula filmul a constatat, cu tristete, ca acesta fusese inlocuit cu altul. A luat o “Informatia” sa vada ce altceva demn de privit mai era prin oras si, rasfoind ziarul, a vazut anuntul: “Centrala Romana de Film, in colaborare cu Televiziunea Romana, isi aminteste astazi Costel Baloiu si inchide ochii ca si cand literele de ziar i s-ar fi intiparit in spatele pleoapelor, cauta baieti cu varste cuprinse intre 11 si 13 ani pentru realizarea primului serial color de televiziune “. S-a dus, in gluma, oricum n-aveau altceva mai bun de facut.
“Stop! El este Pistruiatul!”
De intrat n-a intrat decat Costel. Era cel mai cu tupeu. Si vorba aia, n-avea ce pierde,era acolo o mare de pustani veniti sa se faca celebri. Vreo 6.500 din Bucuresti si alti 3.800 de copii din Cluj si Oradea, a aflat mai tarziu Costel. Lui i-au pus atunci un ecuson in piept si i-au facut o poza, ca la Politie. S-a mirat chiar ca nimeni nu-l pune sa spuna ceva, sa dea vreo replica, ca avea de unde, doar capul lui era plin de replici savante din filmele americane! Da’ de unde…! Si-a zis atunci ca nu e o treaba serioasa preselectia asta si si-a scos-o din minte de cum a ajuns acasa. Nici mamei nu i-a spus unde a fost.Apoi, peste vreo doua saptamani, se trezeste ca-l cheama directoarea Scolii generale 200 din Balta Alba, unde invata, la ea in cabinet. I s-au cam inecat corabiile, se gandea ca cine stie ce mustruluiala il mai asteapta, caci nu era un elev model, dimpotriva. Chiulea de la ore, pleca sa joace ba un fotbal, ba un hotii si vardistii, deh,ca orice baiat fara lipici la banca din clasa. Numai ca in cabinetul directoarei nu mica i-a fost uimirea cand a vazut pe cineva de la preselectia filmului… Era secretara deplatou si venise sa-l invoiasca de la ore, ce supliciu!, ca sa mearga impreuna si sa stea de vorba cu parintii lui. Trecuse de primele probe si intrase in “finala”.“Ramaseseram 19 candidati, povesteste Costel Baloiu. Iar rolul, toata lumea auzise asta, trebuia dat unuia, Valentin Zaharescu. Era cel care aparea, alaturi de Iurie Darie, in emisiunile pentru copii care se faceau atunci. Postul acesta, rolul principal adica, era deja ocupat, mie mi se spusese ca ii voi da replica lui Valentin. Un fel de copil de mingi, adica. Am ajuns la Buftea si acolo ne-au pus pe toti sa dam o proba
cu text. Eu atata asteptam ! Cum aveam o memorie foarte buna, am retinut fara eforturi o pagina din scenariu. Tin minte si acum, era dialogul cu tatal meu din film, in care eu intreb: “Tata, ce este acela un ilegalist? Este un fel de hot, nu?!”. Dupa ce am zis tot textul, fara pauza si fara sa ma balbai, Francisc Munteanu a zis: “Stop,dati-l jos ! El este Pistruiatul !”. Mie nu mi-a venit sa cred, celuilalt baiat – la fel, ca el trebuia sa iasa in carti. Nici nu va spun ce scandal au facut parintii lui Valentin atunci, ca, vorba aceea, isi investisera sperantele in cariera lui ca sa vina unul din Balta Alba si sa naruie totul”. Nu numai parintii lui Valentin Zaharescu au fost socati in ziua aceea, ci si cei ai lui Baloiu. Dupa proba de text, Costel a fost vopsit, ca sa se vada cum ar da la camera cu parul roscovan. Cand l-a vazut intrand pe usa cu coafura “de dizeuza”, mama s-a speriat. A doua zi cand a mers la scoala, diriginta l-a dat afara din clasa, pentru ca nu fusese informata ca va avea un viitor star la ore. Iar in drumul de intoarcere spre casa, calatorii, revoltati de culoarea stranie a pletelor lui, l-au dat jos din autobuz, cu huiduieli: “Huo, derbedeul, uite cum e vopsit!”
Echipa de filmare il ajuta la teme

A scapat de “persecutiile” necunoscatorilor o data ce au inceput filmarile… Ce trebuia sa faca in film?! “Filmul incepe cu evadarea lui Nicolaescu, Andrei se numea in film, detinut politic periculos, care scapa in timp ce este transportat spre o inchisoare de maxima securitate. Eu si alti copii, povesteste Costel, ne jucam la o veche fabrica de caramizi, al carei “proprietar” se muta cu parintii din oras si mi-o vindea mie. Pe 17 bile, un ceas stricat, o curea de pantaloni… Si, in timpul tranzactiei noastre, evadatul trece prin curtea fabricii, eu il vad alergand. Ma imprietenesc apoi cu el, ii duc de mancare, haine curate, il ascund in podul casei, tin legatura intre el si cuiburile de ilegalisti. Adica de comunisti… Mama mea din film era Margareta Pogonat, iar tata – Vistrian Roman.” “Pistruiatul” a avut 10 episoade a cate 30 de minute fiecare. Dupa succesul de care s-a bucurat serialul tv, Francisc Munteanu a luat pelicula, a pastrat cele mai reusite secvente si a facut un film de lung metraj, compus din trei parti. Interioarele au fost filmate la Buftea, dar cea mai parte a serialului s-a turnat in Transilvania, la Cluj si Oradea. Noua luni a stat Costel departe de Bucuresti. Mama lui primise invoire sa-l insoteasca, iar Gabi, fratele mai mic, avea vreo 5 ani pe atunci, asa ca s-a alaturat si el trupei. Trebuia chiar sa joace in film, lui Francisc Munteanu ii placuse mutrisoara lui si-i rezervase rolul pustiului care se tinea dupa Pistruiatul. Numai ca Gabi, vazand ca lui nu i se da o pusca de lemn, ca celorlalti copii, ci doar o creanga amarata, s-a revoltat si n-a vrut sa se compromita. Rolul lui a fost dat altcuiva… Casa lui Costel a fost, vreme de 9 luni, o camera de hotel pe care o impartea cu mama si cu fratele. Facea scoala “prin corespondenta”, adica profesorii ii trimiteau temele prin posta, iar cei din echipa de filmare isi puneau capul la contributie. “Toti aveau grija de mine, eram doar un copil care se joaca… Cel mai tare ma ajuta Francisc Munteanu, spune Costel. El si tinea foarte mult la mine. Era interesat sa pricep lectiile, sa se lipeasca ceva de mine. Mi-a fost ca un tata, si atunci, si mult timp dupa filmari.” “Bila”, asa-i spunea Francisc Munteanu lui Costel, din pricina memoriei incredibile pe care o avea pustiul. “Ma, ai o bila…, asa ceva n-am mai vazut!”, il lauda maestrul. Si in fiecare seara regizorul il chema la el, ii dadea scenariul pentru a doua zi si-i zicea:“ “Bila”, sa-mi scrii pe margine cu creionul cum iti vin tie replicile mai usor”. Replica celui i s-a parut memorabila este un fel de incununare a obrazniciei din tot filmul: “Era faza in care eu trebuia sa-i duc evadatului un sicriu plin cu arme. Si, pe drum, ne opreste un soldat neamt, care intreaba: “Was is das?” (n.r. – “Ce e aici?”). “Nimic”, ziceu. “Da-da-ca des-chi-chi-de sic-cricriul?“, intreaba balbaitul din gasca mea. “Was is das sicriu?”, “Ma-ta!”, i-am urlat eu, cu mainile impreunate pe piept.” A fost cuvantul care a razbunat cumintenia a mii de pionieri care urmareau cu sufletul la gura “Pistruiatul”. Nimic nu i s-a parut greu in timpul filmarilor. La inceput, doar a avut mari probleme cu reflectoarele, care-l coceau din toate partile. Crede ca din pricina luminii lor puternice a ramas si astazi cu o sensibilitate: ii place semi-intunericul, iar vara nu poate iesi din casa daca nu poarta ochelari de soare. Dupa filmari, alte sase luni si jumatate a stat in studio, pentru post sincron. Trebuia adica sa reinregistreze curat toate replicile, intr-o incapere izolata fonic. “A fost calvarul vietii mele, marturiseste el. Replica trebuia spusa asa incat sa se potriveasca exact cu miscarea buzelor din filmare…”. In ‘74, filmul a fost gata si a inceput difuzarea lui la televizor. Pentru “Pistruiatul”, Costel Baloiu a primit 85.000 de lei, o groază de bani pe vremea aceea. Ii primea insa cu țârâita si plătea impozite pentru ei. La sfarsit i-au mai dat, bonus, inca 20.000 de lei. Ca economisese din pelicula, pentru ca la scenele lui nu se tragea decât o dublă…

La 18 ani, era copil cu… copil

A terminat liceul la “George Cosbuc”, dar n-a dat la IATC, pentru ca, zice el, nu i-a deschis nimeni ochii, nu l-a impins de la spate. “Nu aveam cum, eram mult prea indragostit, de pe atunci, de soferie. Mi-au dat carnet de conducere cu dispensa, de la 17 ani si jumatate, ca sa scape de mine”. Tot cu dispensa s-a si insurat. El avea 18 ani, ea – 16. Adriana, sotia, “numarul 1”, cum ii place lui s-o numeasca, era deja gravida. Apoi, el a fost luat militar, a facut armata tot la soferi, 18 luni. Cand s-a intors, a inceput sa priceapa ce fel de mancare e casnicia si, in ‘80, s-a despartit de “numarul 1”. S-a angajat la taximetre, unde clientii si colegii nu-l stiau decat de Pistruiatul. “Daca ma recunosteau vreunul pe care-l duceam acasa, nu scapam de el pana nu ma ducea sa ma prezinte soacrei care ardea mancarea, pentru ca statea cu ochii la serial, sau copilului care lua note proaste, ca se uita la film. Ma flata, dar ma si punea in situatii putin penibile”, recunoaste astazi Costel. La taximetre a cunoscut-o pe sotia “numarul 2”, “cea mai neagra experienta din viata sa”, dupa cum singur recunoaste. In ‘84 s-au casatorit, iar trei ani mai tarziu, Costel ramane in Italia. “Dintr-o greseala, spune acum. Plecasem cu echipa Sportul Studentesc la Verona, ca suporter. Si avusesem mai inainte niste studenti italieni clienti de taxi, de care m-am lipit. Mi-au dat telefonul lor si mi-au zis: “Constantino, daca ajungi vreodata in Italia, sa ne suni!”. I-am sunat, m-au luat de la hotel, m-au plimbat prin pizzerii, am incremenit cand am vazut cum se traieste in Occident. M-a luat valul, recunosc, si am ramas acolo, mai ales ca-mi spusesera ca pot sta 6 luni fara probleme. Am lucrat la o crescatorie de fazani, cinci femele si un mascul, ii hraneam, ii transportam. N-am cerut azil politic, dupa cinci luni si ceva m-am intors acasa cu acelasi avion cu care plecasem, o coincidenta. A ras si echipajul de mine.”

Despartire cu doua iconite
Numai Securitatea n-a ras… Costel a fost luat in primire de la aeroport si pus sa scrie“compuneri “ cat pentru toata viata. Securistii fusesera informati ca “Pistruiatul a fost racolat de un serviciu secret din Roma si trimis in tara”. M-au batut rau de tot pentruasta. Si mi-au facut mizerii, 11 luni nu m-am putut angaja nicaieri, traiam din mila parintilor si desenam planse pentru studentii de la Medicina.”Cum un necaz nu vine niciodata singur, in ‘88, “numarul 1” il anunta ca pleaca in Canada, la o matusa stabilita acolo. Iar “numarul 2” se dovedeste a fi o femeie josnica, el o paraseste si pleaca de la ea doar cu hainele si tablourile lui. Viata lui intrase pe o curba descendenta si doar “numarul 3”, actuala lui sotie, Elena, l-a readus pe linia de plutire. S-au casatorit in ‘89, cu toata impotrivirea parintilor lui,care-i spuneau ca nu-i posibil sa te insori, a treia oara!, cu o femeie care are deja doua fete. El a indragit insa copilele si le-a crescut ca si cand ar fi fost ale lui. Insa dragostea pentru Robert, baiatul lui, i-a ramas intreaga si de aceea, in ‘92, cand “numarul 1” i-a facut chemare si el a plecat in Canada, a suferit enorm. “Cand l-am condus la aeroport, aveam la mine doua iconite, una i-am dat-o lui si alta a ramas lamine. I-am zis: “Cand ne reintalnim, nu e nevoie de vorbe, aratam doar iconitele si asta inseamna ca suntem din nou impreuna!”. Ne-am revazut dupa 7 ani, la “Surprize, Surprize”, nu numai ca nu avea iconita la el, dar deja vorbea stalcit romaneste. Si a plecat dupa trei saptamani, desi putea sa mai stea, ca un hot, fara sa-si ia la revedere de la mine. M-a durut mult asta!”
Viata lui Costel n-a fost deloc una usoara. I s-au pus, cum ar spune Pistruiatul, contre din toate partile. Filmul care l-a botezat pentru eternitate n-a ramas decat o intamplare in viata lui. Una frumoasa, dar trecatoare. A revazut serialul de curand, cand a fost redifuzat de un post de televiziune. L-a si inregistrat si, zilele trecute, avand un prieten in vizita, a vrut sa i-l arate. Caseta cu Pistruiatul a ramas de-atunci blocata in video. Nu mai vrea sa iasa. Nici din player, nici din viata lui, pe care acum, prea tarziu, nu o mai poate schimba… Pistruiatul, pustiul care manca film pe paine, n-a mai intrat intr-un cinematograf de 20 de ani.

Sfârșit de noiembrie tragic pentru teatrul de revistă

Postat pe 24 și actualizat pe 27 noiembrie 2017

Teatrul de comedie sau mai exact cel de revistă trece prin cea mai tragică săptămână din toată istoria sa. Teatrul de revistă pierde prin Stela Popescu pe cea mai reprezentativă actriță din toate timpurile, de fapt chiar Regina comediei românești. Fără doamna Stela, domnul Arșinel este ca Bran fără Stan. Am avut privilegiul să o văd jucând într-un spectacol pentru copii chiar de ziua lor, pe 1 iunie 2017. A fost prima și din nefericire ultima dată când am văzut-o pe doamna Stela. Plecarea dânsei de pe scena vieții a întristat toată țara și mai ales pe colegii și spectatorii care au îndrăgit-o foarte mult. Ziua de 23 noiembrie 2017 va rămâne ca una dintre cele mai negre din istoria comediei românești ! Din păcate puține personalități de talia doamnei Stela au mai rămas în cultura românească.

Din păcate nu este singura pierdere pe care teatrul de comedie o suferă în răstimp de numai 4 zile. O altă mare stea, Cristina Stamate, a plecat dintre noi la numai 71 de ani chiar a doua zi după funeraliile doamnei Stela Popescu ! Practic ele ne-au părăsit simultan, doamna Stamate fiind internată în spital în stare foarte gravă chiar în ziua în care am aflat despre moartea Stelei Popescu, pe 23 noiembrie.

Dacă ar fi să te instituie o zi a comemorării tuturor artiștilor români plecați dintre noi, cea mai potrivită ar fi după părerea mea ziua de 23 noiembrie.

Desigur că pe un blog personal fiecare este liber să posteze ce dorește, amintiri, evenimente în care a fost implicat. În afară de spectacolul la care am asistat pe 1 iunie, doamna Stela, ca și mulți alți artiști ai țării au fost prezenți în casa mea, la masa mea, la fel ca și în casele tuturor românilor, la fiecare Revelion sau alte sărbători prin intermediul micului ecran. Personal nu am cunoscut-o decât abia pe 1 iunie 2017, dar pot să mă mândresc că am jucat amândoi în același serial, „Las Fierbinți”, la un interval de doi ani, dânsa ca vedetă de primă mână sau invitată specială, iar eu ca simplu figurant, fără să fiu actor.

IMG

Am ales să postez două linkuri cu secvențe din serialul „Las Fierbinți”. În primul clip  doamna Stela ține un monolog despre învățământul românesc, într-un episod din 2015.

Celălalt link tot din serialul amintit mai sus dintr-un episod difuzat pe data de 21 noiembrie, episod în care, cu modestie, am participat și eu în rolul nașului de la cununia civilă de la primărie, doar ca figurație simplă, fără replici, aproximativ minutele 11-13 din linkul postat mai jos.

 

DUMNEZEU SĂ LE IERTE ȘI SĂ LE ODIHNEASCĂ ÎN PACE PE AMÂNDOUĂ !

La Belle Epoque

Perioada cuprinsă între războiul franco-prusac din 1870-1871 și anul izbucnirii Primului Război Mondial, 1914, se numește îndeobște „La Belle Epoque”, în limba franceză și înseamnă „epoca frumoasă” sau cu alte cuvinte epoca marilor invenții tehnice, a apariției unor noi stiluri arhitectonice, artistice sau vestimentare, epoca optimismului și veseliei, a distracțiilor, inclusiv a apariției sporturilor și a unor competiții sportive importante. Această epocă i-a permis lui Mihai Eminescu să fie ultimul mare romantic dintre poeți. Trendurile, curentele și tonul erau date de Paris, capitala mondială a artelor din acele vremuri și nu numai. Expoziția Universală pe care a găzduit-o în 1900 a fost definitorie pentru „la belle epoque”. Aici și-au desfășurat activitatea foarte mulți artiști faimoși, indiferent de naționalitate. Românii nu au lipsit și putem aminti pe Constantin Brâncuși, Traian Vuia, Henri Coandă etc.

Iată câteva imagini cu vestimentația acelei perioade.

Revista Historia într-un număr special din decembrie 2013 dedicat în întregime epocii frumoase, descrie pe larg multe aspecte importante ai anilor de dinainte de Marele Război, de la Expoziția Universală de la Paris din 1900 până la caricaturile din presa vremii pe tema vestimentației.

Jules Verne a scris tocmai în această perioadă propice marilor invenții tehnice și a călătoriilor geografice fantastice folosind inovațiile tehnicii. Imaginea de mai jos amintește câteva dintre acestea. După Leonardo Da Vinci, probabil, că a fost cel mai mare vizionar în privința descoperirilor tehnice fiind părintele Science-Fiction-ului.

Jules Verne

Arhitectura epocii s-a numit „Art Nouveau”. Printre altele castelele regale de la Sinaia-Peleș s-au construit în această epocă în stilul „Art Nouveau”. Cel mai de seamă reprezentant s-a numit Antonio Gaudi care a creat o serie de edificii impresionante în Barcelona.

În pictură și grafică Gustav Klimt și Henri Toulouse-Lautrec au fost printre cei mai cunoscuți reprezentanți.

Parcă toată opera teatrală a lui Ion Luca Caragiale și Vasile Alecsandri satirizează obiceiurile, mofturile, toanele acestei perioade. Deși piesele lui Alecsandri au fost scrise între 1850-1875 parcă anticipează toată această epocă ce avea să înceapă și în Regatul României după cucerirea Independenței în 1878. În aceste piese, coana Chirița este soția lui Grigore Bârzoi și mamă a trei copii: Aristița, Calipsița și Guliță. Acțiunea comediilor se concentrează în jurul protagonistei, care este o moșiereasă de la țară, incultă și grosolană, care dorește să pară o aristocrată educată, cu preocupări mondene și vorbitoare de limba franceză, pe care însă o stâlcește înfiorător. Schițele și comediile lui Caragiale atât de binecunoscute satirizează din plin această perioadă în care a trăit nenea Iancu, până la 1912.

Ecranizările care s-au făcut după aceste piese de teatru comice nu lipsesc din filmografia românească. Iată câteva dintre ele:

Ca și eveniment dramatic al epocii putem aminti chiar povestea Titanicului, cea mai mare realizare tehnică a lumii de atunci, scufundat în 1912 în voiajul inaugural, cu doi ani înainte de marele sfârșit al „epocii frumoase”, ca un avertisment pentru ce avea să urmeze. Există nenumărate filme artistice și documentare despre cel mai faimos vas scufundat vreodată. Lumea pestriță care s-a scufundat odată cu Titanicul seamănă la scară mult mai redusă cu cea care și-a încheiat anii de glorie pe 28 iulie 1914 !

Două romane de referință pentru sfârșitul acestei epoci ar fi „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, ambele descriind atmosfera epocii, costumația, decorurile, psihanaliza și filosofia personajelor principale în mod detaliat. În filme apare automobilul ca semn al modernității epocii respective.

Postez aici linkul de la o secvență din filmul românesc de artă celebru, „Felix și Otilia” făcut după romanul lui George Călinescu, a cărei acțiune se desfășoară între 1909 și anii Primului Război Mondial:

Ca și elemente de modernitate ale epocii frumoase putem remarca în film atât automobilul cu care Pascalopol îi duce pe Felix și pe Otilia la moșia sa cât mai ales cinematograful cu care îi încântă pe aceeași tineri sau primul Home Cinema care apare într-un film românesc artistic despre această epocă.

 

Porțile larg deschise ale televiziunii publice

În zilele de 1 și 2 iunie 2017, porțile televiziunii publice s-au deschis larg pentru a primi copii mici dar și copii mari pe terenul ei generos de mare pentru joacă, jocuri, joculețe. Televiziunea tuturor românilor în ultimii 60 de ani, a Revoluției române în direct și a martirilor ei, dar și a celor 2 ore de program din ultimul cincinal comunist, televiziunea mineriadelor de la începutul anilor 90, a marilor performanțe ale sportivilor români transmise în direct, de la Jocurile Olimpice de vară și de iarnă, de la Campionatele Mondiale și Europene de fotbal până la diverse competiții de mai mică amploare, televiziunea marilor reprezentații artistice de teatru, muzică, a celei mai longevive emisiuni culturale (Teleenciclopedia) își prezintă istoria expusă în fotografii și filmulețe pe pereții holurilor dintre studiouri sau diferite departamente sau în diverse exponate cu tehnică TV și decoruri pe aceleași holuri generoase cu ocazia aniversării a șase decenii de existență.

Copii se bucură întotdeauna când au ocazia să joace fotbal, badminton, volei sau alte sporturi de echipă îndrumați și ajutați de campioni olimpici și mondiali sau europeni sau când pot juca pe PC sau Playstation ultimele jocuri virtuale, chiar 3D.

Teatrul pentru copii nu a lipsit, iar în luna iunie TVR promite să fie locul unde în fiecare week-end, în grădina amenajată ca un teatru în aer liber se vor putea viziona multe spectacole de teatru și copii chiar pot participa la jocul actorilor.

Primele imagini reprezintă un poster cu o hartă și cu punctele de interes care au atras copii, părinții și bunicii în curtea și interiorul televiziunii. Pe verso se poate vedea programul de teatru din zilele de 1-2 iunie, dar și a celorlalte spectacole din toată luna iunie 2017.

DSCF4836DSCF4838

Urmează imagini din interiorul televiziunii, cu tehnica TV și imagini cu decoruri, costume, artiști din anii 80 și 90, momentele din timpul Revoluției din decembrie 1989, monumentele comemorative ale martirilor care și-au dat viața în acele zile în curtea și în interiorul instituției.

Imagini cu teatrul din grădină, cu Magicianul Marian Râlea, cu David, băiețelul meu pictat în motan, cu Virgil Ianțu la autografe și lansarea de carte.

Un link de la un material postat de TVR cu ce s-a întâmplat în zilele de 1 și 2 iunie 2017.

 

 

 

 

 

 

 

SĂRBĂTOAREA COPIILOR

Postat pe 1 iunie 2017

Ziua de 1 iunie a fost și va mai fi sărbătorită cum se cuvine și așa cum merită toți copiii lumii. Imaginile de mai jos descriu mult mai bine atmosfera acestei sărbători decât aș putea eu s-o fac în multe cuvinte. Nu toate planșele și imaginile sunt din colecția mea, de aceea nici nu le-am marcat cu watermark, dar le-am selectat tocmai pentru a reda atmosfera zilei de 1 iunie, atât din vreamea copilăriei mele din anii 1980-1990 cât și a celei din anii mai recenți. Poveștile clasice ale copiilor din toate timpurile nu lipsesc și nici teatrul de păpuși care mai are încă succes în rândul copiilor.

Nostalgicii își pot reaminti cum a fost copilăria lor, iar copii de azi pot vedea cum se jucau părinții lor în urmă cu 2-3 decenii și cum sărbătoreau ziua copiilor.

Imaginea cu Hansel și Gretel este una dintre amintirile care îmi rămân în memorie, în multe case din Ardeal, unde am copilărit timp de 8 ani, puteai întâlni aceste figurine pe pereții bucătăriilor sau în grădinițe, de exemplu.

În ultima imagine apar trenuri de toate formele, de la cele de lemn până la cele din plastic și metal, trenuri cu care se joacă băiețelul meu, trenurile fiind preferatele sale, nu numai ca și jucării.

De-a baba-oarbaDe-a v-ați ascunselea 1Jocuri in parcParc 3Parc 4Pe nisipDSCN6855DSCN6854Sanda la gradinitaDSCN6853PovestiTeatrul 1Teatrul 2Teatrul 3Teatrul 4jancsi-es-juliska-keramia-falidisz 3

Jucării vechi și noi

Setul de lucru manual pentru fetițe „Am învățat să cos” este aproape complet și nefolosit, iar „Tăblița fermecată” și muzicuța chinezească au fost jucăriile mele din anii 1980. Jocul de Lego este nou, dar lipsesc mai multe piese pentru a putea construi vaporașul piraților.

Trenuri

Teatrul copiilor în Lumea Copiilor

O revistă pentru copii editată de Teatrul „Ion Creangă” în colaborare cu revista „Teatrul” a apărut în anul 1985, iar în imaginile de mai jos este chiar primul număr. Probabil din acest motiv revista este foarte puțin cunoscută celor din țară pentru că a apărut doar în București în puține numere și exemplare.

Imaginile sunt de calitate foarte slabă și de aceea nici nu am pus watermark pentru că le voi schimba cu imagini scanate de calitate corespunzătoare pentru a putea fi citite, dar formatul revistei depășește A4, însă scanerul meu nu.

Am postat această revistă și pentru a da o mână de ajutor prietenilor de la blogul „Cutezătorii” cu benzi desenate care au postat o planșă cu „D’ale lui Guță” și nu au habar în ce revistă a apărut. În acest prim număr apar două episoade cu aceste aventuri. Mai am un număr din această revistă care va fi postată aici.