Stalingrad – Punctul fără întoarcere sau cotitura istoriei

Postat pe 2 februarie 2018

Pe data de 2 februarie 1943 lua sfârșit cea mai sângeroasă bătălie din cel de-al Doilea Război Mondial, desfășurată în vara și toamna anului 1942 și iarna anului 1943 pe fluviul Volga și împrejurimile orașului sovietic Stalingrad. Stalingrad reprezintă cea mai mare înfrângere și umilință a armatei române din toată istoria. În tot secolul XX o înfrângere umilitoare a mai fost doar la Turtucaia în Primul Război Mondial, dar proporțiile dezastrului și implicațiile istorice au fost mult mai reduse ca la Stalingrad. În cei 75 de ani cât au trecut de la sfârșitul acestei bătălii, istoria a fost scrisă și rescrisă și interpretată în funcție de regimul politic aflat la putere. Abia în ultimii ani am aflat adevărata dramă a românilor aflați la mii de kilometri depărtare în stepa și în iarna nemiloasă rusească. În timpul regimului comunist tendința a fost de uitare sau chiar negare a acestei drame. Simultan cu bătălia pentru Stalingrad s-a desfășurat în Africa de Nord bătălia de la El-Alamein soldată tot cu înfrângerea armatelor aliate ale Axei de către armatele britanice conduse de generalul Montgomery.

Ziua de 23 august 1942 a avut un caracter decisiv pentru soarta acestei bătălii, în sensul că orașul a fost bombardat de Luftwaffe, aviația germană, fiind distrus în proporție de 80 %, numărul civililor uciși în bombardamente ridicându-se la 40000, dar străzile și căile de acces s-au umplut de moloz și resturi ale clădirilor distruse, ceea ce a împiedicat asaltul panzerelor germane asupra orașului, iar din război fulger, această bătălie s-a transformat într-una de poziții, la fel ca în Primul Război Mondial, ca la Verdun, de exemplu. Această întârziere a cuceririi orașului de către germani prin lupte de stradă pentru fiecare clădire care mai rămăsese nedemolată, a permis sovieticilor organizarea contraofensivei din 19-23 noiembrie 1942 soldată cu încercuirea armatelor conduse de feldmareșalul Paulus și inevitabilul deznodământ din 2 februarie 1943.

Imaginile de mai jos fac parte din trei numere ale revistei Historia dintre 2012 și 2015, care reconstituie, în ediții dedicate acestei bătălii, dramele prin care au trecut soldații români care eliberaseră Basarabia cu numai un an și jumătate mai înainte.

Varianta în limba franceză a aceleași reviste denumite la fel, Historia, în numărul 250 din septembrie 1967 dedică nouă pagini bătăliei din vara și toamna anului 1942 și iarna anului 1943.

Cartea Stalingrad din seria dedicată marilor bătălii și campanii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apărută la editura Litera prezintă multe detalii militare și hărți ale etapelor acestei bătălii decisive pe parcursul celor 144 de pagini.

Cartea Al Doilea Război Mondial prezintă cronologia acțiunilor militare purtate în crâncena încleștare dintre fluviile Don și Volga și stepa calmucă, acolo unde armatele române au fost nimicite de tăvălugul sovietic în noiembrie 1942.

Revista Magazin istoric din ianuarie 1969 are pe ambele coperți imagini din această bătălie, dar despre ostașii români nu se vorbește în articolul de 10 pagini, deși respectivul articol se bazează pe relatarea din cartea Rusia în război scrisă de un englez pe nume Alexander Werth. Doar despre soldații italieni aflăm că erau aliații nemților care au atacat Uniunea Sovietică în 1941, iar românii și ungurii ori erau insignifianți ori nu dădea bine să pomenești despre participarea lor în atacul asupra marelui vecin al lor de la răsărit ! Am inversat primele două imagini pentru ca să se vadă imaginea mai mare pe care o ilustrează coperțile revistei.

Desigur că multitudinea materialelor scrise, audio și video este necunoscută, eu am scanat numai 7-8 dintre cele scrise. De asemenea s-au realizat multe filme documentare și artistice despre această bătălie. Despre o versiune mai recentă a unui film artistic se vorbește într-una din revistele Historia de care am pomenit mai sus. Eu am văzut cel puțin 3 sau 4 filme artistice făcute și de sovietici în anii 1940 și de germani în anii 1950 și versiuni recente.

Iată câteva emisiuni și filme documentare:

Câteva filme artistice foarte interesante, în ordine cronologică:

1.Varianta sovietică realizată în 1949

2. Varianta vest-germană din 1959 cu titlul în engleză Dogs do you want to live forever ? în care vedem mai bine cum au fost nimicite armatele române în noiembrie 1942 și apoi învinuite de nemți pentru dezastrul de la Stalingrad

Versiunea din 2013 despre care se vorbește în Historia nu este încă postată pe canalul Youtube. Există și alte versiuni, chiar una în italiană, dar cred că sunt suficiente acestea pentru cine dorește să studieze această bătălie.

Mie mi-a fost mai ușor să vizionez filmele cu sincronizare audio în limba maghiară cunoscând limba și fiind disponibile, decât versiunile originale din germană și rusă.

 

 

 

Publicitate

Mica Unire sau Vechiul Regat

Postat pe 24 ianuarie 2018

Pe data de 24 ianuarie 1859 la București s-a înfăptuit Mica Unire dintre 2 țări române, Muntenia și Moldova de dincoace de Prut prin alegerea ca domn al ambelor țări a lui Alexandru Ioan Cuza. Capitala se va stabili la București, cel puțin până în 1916 când pentru o perioadă de un an și jumătate capitala pe timp de război se va muta la Iași. La 1 decembrie 1918 se va înfăptui Marea Unire a tuturor provinciilor românești, România Mare.

70 de ani fără monarhie

Postat pe 30 decembrie 2017

Numai 25 de zile au despărțit împlinirea celor 70 de ani cu regele Mihai supraviețuitor al actului forțat al abdicării. Ultimul supraviețuitor șef de stat din timpul războiului, supraviețuitor al comunismului și-a trăit exilul cu multă demnitate. Nu a ținut cu orice preț la propriul tron în detrimentul unor vieți nevinovate. Comuniștii și neo-comuniștii au făcut-o, chiar cu pierderea multor vieți în decembrie 1989 și apoi în anii 1990-1991, cu pierderea demnității, onoarei și omeniei.

„Îi vom învăța să ne iubească pe noi !” sunt cuvintele rostite de Petru Groza în fața Maiestății Sale, regele Mihai I, în ziua de 30 decembrie 1947, când a fost „ajutat” să semneze actul abdicării în același mod cum a fost „ajutat” poporul să îi iubească pe comuniști timp de 45 de ani, adică prin șantaj și minciuni, prin tortură și impostură.

Imaginile de mai jos reprezintă diverse articole din reviste și ziare apărute în ultimii 28 de ani despre monarhie și regele Mihai, pe care nu le-am postat încă pe blog. Formatul mare al unor pagini de ziar m-a pus în dificultatea de a le scana complet și am fost nevoit să le fragmentez. Paginile din revistele Flacăra și Dosarele istoriei sunt postate întegral.

 

Cartea de mai jos este o contrafacere a istoriei fiind scrisă parcă în spirit comunist de un american sau englez al cărui nume nu apare pe copertă și nu îl menționez nici eu și care desigur este în necunoștință de cauză cu privire la istoria României din timpul monarhiei.

Ultimele zile ale Monarhiei

Revista Dosarele istoriei din urmă cu 20 de ani avea ca temă principală ultimele zile ca monarh a Regelui Mihai, desigur că publicația a dorit să comemoreze la aceea dată semicentenarul sfârșitului acestei instituții care a făurit România modernă și România Mare. În urmă cu șapte decenii Monarhia își trăia ultimele zile în România comunistă, Regele Mihai fiind obligat să abdice după întoarcerea de la nunta prințesei și viitoare regină Elisabeta II.

De atunci regele nostru și-a început lungul exil de 70 de ani fără 25 de zile. A supraviețuit multe decenii celor ce l-au obligat să plece, Petru Groza, Gheorghe Gherghiu-Dej, Ana Pauker, Stalin, a supraviețuit chiar și comunismului, fiind născuți în același an, 1921. Acum Regele Mihai s-a întors acasă definitiv, fără să mai plece vreodată.

Eu am aflat de existența sa ca mulți alții de pe două monede de 100 de lei din 1944, pe care se afla efigia sa. Nu știu de unde am avut cele două monede, probabil de la bunici, dar mai am și acum acele două monede de 100 de lei. Nu știu ce valoare aveau în 1944, dar revistele gen Universul copiilor, Dimineața copiilor sau Ziarul științelor și călătoriilor aveau prețul de 5 lei în 1944. Regelui Mihai i-au lipsit doar 4 ani ca să ajungă la aceeași cifră de pe moneda din 1944, adică la centenar.

Acum Regele Mihai s-a întors din acest exil de 70 de ani pentru a-și dormi somnul de veci lângă străbunii săi, Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria sau Carol II, la Curtea de Argeș. Un paradox ciudat face ca singurii regi născuți în afara țării, Carol I și Ferdinand, să moară la Sinaia, iar singurii născuți la Sinaia, Carol II și Mihai I, să moară în străinătate, după exiluri lungi. Acum s-au reîntâlnit la Mănăstirea zidită de meșterul Manole, conform legendei, sau în necropola de lângă aceasta.

Marea Revoluție Socialistă din Octombrie

Postat pe 25 octombrie 2017

Anul 1917 a fost unul plin de evenimente nu doar pentru istoria țării noastre, dar și pentru Imperiul Țarist vecin de la Răsărit. O serie de articole din revista Magazin istoric din 1967 și 1975 prezintă cronologia evenimentelor petrecute în urmă cu un secol la Petrograd sau Sankt Petersburgul de azi sau Leningradul din epoca sovietică, capitala de atunci a Imperiului Țarist. Consecințele acestei revoluții, probabil cea mai importantă din tot secolul XX s-au resimțit mulți ani și în România comunizată cu forța după 6 martie 1945 când sovieticii au impus un guvern comunist la București.

Am ales să postez pe 25 octombrie respectând vechiul calendar din urmă cu un secol, însă rușii și sovieticii sărbătoreau acest eveniment pe 7 noiembrie. Așa se va întâmpla și în acest an, probabil cu mare fast la Moscova și Sankt Petersburg.

Iată numărul din urmă cu 50 de ani a revistei mai sus amintite, mai exact articolele care prezintă evenimentele din Rusia țaristă din februarie – octombrie 1917:

Un alt articol prezintă românii care au luat parte la revoluție și făceau parte din Armata Roșie bolșevică:

Marea Revoluție Socialistă din Octombrie văzută de la tribuna Parlamentului Român:

Cartea Cinci secole de război secret îl prezintă pe Grigori Rasputin ca paznic al lămpilor țarului, un personaj cheie din anturajul țarului Nicolae al II-lea și mai ales al țarinei:

Într-un serial de patru episoade, Magazin istoric din 1975 prezintă sfârșitul țarismului din Rusia:

De-a lungul celor 100 de ani de la revoluție s-au realizat numeroase filme documentare și artistice pe tema marii revoluții din 1917. Iată câteva dintre ele:

Un film artistic realizat în 1928 la numai 11 ani de la evenimentele din octombrie 1917:

 

Drumul de lupte și jertfe al Independenței

Peneș Curcanul

Din Cartea eroilor postez o povestire despre unul dintre eroii copilăriei noastre care apare în manualele de limba și literatura română și totodată unul dintre eroii Războiului de Independență din anii 1877-1878. Se pare că acest erou ar fi participat și la Marele Război din 1916-1918.

Plecat-am nouă din Vaslui…

Revista Magazin istoric din primul număr apărut în 1967 are ca prim articol eroi, fapte, mărturii din acest război inclusiv Peneș Curcanul.

 

Resboiul 1877 – 1878

Numărul special din mai 1977 al revistei Magazin istoric apărut cu ocazia Centenarului Declarației de Independență a României față de Imperiul Otoman. Întregul număr a fost dedicat evenimentelor din anii 1877-1878 și a vizat toate aspectele istorice ale războiului.

 

Articol apărut în Almanahul Convorbiri literare pe anul 1987.

 

Luarea Griviței

Postat pe 30 august 2017

Data de 30 august 1877 consemnează Bătălia de la Griviţa I (30 august/11 septembrie 1877). Operaţiune militară iniţiată de armata română pe frontul din Balcani, în cadrul Războiului de Independenţă, în vederea cuceririi redutei Griviţa şi deschiderii drumului către Plevna (Bulgaria).

În ziua de 30 august 1877, la orele 15, maiorul George Şonţu, sub comanda căruia se afla primul batalion din Divizia 3 ce deschidea atacul, a întreprins primele acţiuni ofensive. Lipsa hărţilor şi a referinţelor privitoare la structura sistemului defensiv otoman din faţa Plevnei a îngreunat misiunea trupelor române. Iniţial, s-a crezut că odată escaladată coasta abruptă, soldaţii români se vor putea odihni pe platou şi vor pregăti următorul pas, atacul asupra detaşamentelor otomane de la Griviţa. Situaţia din teren arăta însă cu totul diferit, deoarece Divizia 3 a acţionat împotriva unei alte redute, despre existenţa căreia nu se ştia şi care va fi numită ulterior Griviţa 2.

Victoria obţinută de armata română în urmă cu 140 de ani nu a descurajat forţele militare otomane, care în noaptea 30/31 august 1877 au încercat printr-o serie de atacuri surpriză să-şi restabilească controlul asupra redutei. De altfel, eforturile militare au continuat şi în ziua de 31 august/12 septembrie 1877 când otomanii au deschis foc de artilerie asupra detaşamentelor româno-ruse aflate în dispozitiv, angajând chiar lupte la baionetă.

În manualul de Limba română pentru clasa a VI-a din anul 1988 apare o poveste scrisă de Mihail Sadoveanu despre aceste zile de august de foc pentru eroii armatei române. Postez mai jos imaginile scanate din manualul din care am învățat despre cucerirea redutei Grivița în anul 1877. Toate desenele din acest manual îi aparțin lui Valentin Tănase și tocmai acest lucru a făcut manualul mai atractiv pentru elevii generației mele.

Cartea Românii la 1877 reprezintă o antologie de scrieri ale diverșilor autori români despre Războiul de Independență incluzând celebrul discurs sau luare de poziție din Parlament din data de 9 mai 1877 a ministrului de externe Mihail Kogălniceanu cu privire la independența României față de Imperiul Otoman. Nu postez întreaga carte, doar prefața lui Emil Manu, discursul lui Kogălniceanu și File din Jurnalul de front a generalului Alexandru Cernat.

Caporetto…Adio arme !…

Revista „Magazin istoric” din octombrie 1968 descrie cum s-a desfășurat participarea Italiei în Primul Război Mondial alături de Antanta și dezastrul de la Caporetto.

De-a lungul anilor s-au realizat mai multe filme documentare despre această bătălie și participarea italienilor la război. Iată o variantă în limba italiană:

Despre această bătălie s-au scris mai multe romane, iar cel mai celebru se numește Adio, arme !, scriitorul acestuia fiind rănit pe când avea numai 19 ani în timpul luptelor de pe frontul italian.

La vârsta de vreo 16 ani m-am apucat să traduc din engleză în română romanul „Adio, arme !” a lui Ernest Hemingway cu scopul de a învăța această limbă din scrierile literare cât mai variate. Postez mai jos încercările mele care seamănă cumva cu ce obținem pe Google Translator. Nu am romanul nici în română și nici în engleză dar am manuscrisele mele cu „traduceri”. Mai întâi Introducerea și primul capitol, apoi notele de subsol ale întregii cărți cu multe informații istorice despre luptele din nordul Italiei în care a fost implicat și autorul romanului, Ernest Hemingway. Cam asta a fost „lupta” mea pe frontul italian al Marelui Război.

Există multe recenzii, comentarii, chiar și animații despre acest roman celebru. Iată câteva dintre ele:

După acest roman celebru apărut în 1929 s-a realizat un film artistic încă din anul 1932 cu Gary Cooper și Helen Hayes în rolurile celor doi îndrăgostiți de pe frontul italian.

Varianta din anul 1957 a ecranizării acestui roman cu Rock Hudson și Jennifer Jones ca protagoniști: