Se împlinesc 170 de ani de la anul revoluționar care a măcinat Europa la mijlocul secolului al XIX-lea care s-a făcut resimțită și în Țările Române.
S-au scris nenumărate cărți istorice, romane, nuvele, piese de teatru, poezii despre acest eveniment. S-au turnat nenumărate filme de-a lungul timpului, inclusiv românești. Probabil că și serialele cu Mărgelatu și Haiducii au fost inspirate de evenimente petrecute în timpul acestui an revoluționar care a răscolit Europa. Evenimentele din primăvara și vara anului 1848 din Țările Române au constituit doar o etapă din epopeea unirii și independenței statului român. Alte etape se vor desfășura în anii 1859, 1866, 1877-1878 și 1916-1918, iar altele s-au desfășurat în anii 1784 și 1821.
Am găsit câteva benzi desenate apărute în revistele pentru copii, Cutezătorii și altele inspirate din faptele de vitejie ale oamenilor din acele vremuri: Micul tipograf, apărută în 1988 și Un om în furtună, în 1989.
Pe data de 2 februarie 1943 lua sfârșit cea mai sângeroasă bătălie din cel de-al Doilea Război Mondial, desfășurată în vara și toamna anului 1942 și iarna anului 1943 pe fluviul Volga și împrejurimile orașului sovietic Stalingrad. Stalingrad reprezintă cea mai mare înfrângere și umilință a armatei române din toată istoria. În tot secolul XX o înfrângere umilitoare a mai fost doar la Turtucaia în Primul Război Mondial, dar proporțiile dezastrului și implicațiile istorice au fost mult mai reduse ca la Stalingrad. În cei 75 de ani cât au trecut de la sfârșitul acestei bătălii, istoria a fost scrisă și rescrisă și interpretată în funcție de regimul politic aflat la putere. Abia în ultimii ani am aflat adevărata dramă a românilor aflați la mii de kilometri depărtare în stepa și în iarna nemiloasă rusească. În timpul regimului comunist tendința a fost de uitare sau chiar negare a acestei drame. Simultan cu bătălia pentru Stalingrad s-a desfășurat în Africa de Nord bătălia de la El-Alamein soldată tot cu înfrângerea armatelor aliate ale Axei de către armatele britanice conduse de generalul Montgomery.
Ziua de 23 august 1942 a avut un caracter decisiv pentru soarta acestei bătălii, în sensul că orașul a fost bombardat de Luftwaffe, aviația germană, fiind distrus în proporție de 80 %, numărul civililor uciși în bombardamente ridicându-se la 40000, dar străzile și căile de acces s-au umplut de moloz și resturi ale clădirilor distruse, ceea ce a împiedicat asaltul panzerelor germane asupra orașului, iar din război fulger, această bătălie s-a transformat într-una de poziții, la fel ca în Primul Război Mondial, ca la Verdun, de exemplu. Această întârziere a cuceririi orașului de către germani prin lupte de stradă pentru fiecare clădire care mai rămăsese nedemolată, a permis sovieticilor organizarea contraofensivei din 19-23 noiembrie 1942 soldată cu încercuirea armatelor conduse de feldmareșalul Paulus și inevitabilul deznodământ din 2 februarie 1943.
Imaginile de mai jos fac parte din trei numere ale revistei Historia dintre 2012 și 2015, care reconstituie, în ediții dedicate acestei bătălii, dramele prin care au trecut soldații români care eliberaseră Basarabia cu numai un an și jumătate mai înainte.
Varianta în limba franceză a aceleași reviste denumite la fel, Historia, în numărul 250 din septembrie 1967 dedică nouă pagini bătăliei din vara și toamna anului 1942 și iarna anului 1943.
Cartea Stalingrad din seria dedicată marilor bătălii și campanii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apărută la editura Litera prezintă multe detalii militare și hărți ale etapelor acestei bătălii decisive pe parcursul celor 144 de pagini.
Cartea Al Doilea Război Mondial prezintă cronologia acțiunilor militare purtate în crâncena încleștare dintre fluviile Don și Volga și stepa calmucă, acolo unde armatele române au fost nimicite de tăvălugul sovietic în noiembrie 1942.
Revista Magazin istoric din ianuarie 1969 are pe ambele coperți imagini din această bătălie, dar despre ostașii români nu se vorbește în articolul de 10 pagini, deși respectivul articol se bazează pe relatarea din cartea Rusia în război scrisă de un englez pe nume Alexander Werth. Doar despre soldații italieni aflăm că erau aliații nemților care au atacat Uniunea Sovietică în 1941, iar românii și ungurii ori erau insignifianți ori nu dădea bine să pomenești despre participarea lor în atacul asupra marelui vecin al lor de la răsărit ! Am inversat primele două imagini pentru ca să se vadă imaginea mai mare pe care o ilustrează coperțile revistei.
Desigur că multitudinea materialelor scrise, audio și video este necunoscută, eu am scanat numai 7-8 dintre cele scrise. De asemenea s-au realizat multe filme documentare și artistice despre această bătălie. Despre o versiune mai recentă a unui film artistic se vorbește într-una din revistele Historia de care am pomenit mai sus. Eu am văzut cel puțin 3 sau 4 filme artistice făcute și de sovietici în anii 1940 și de germani în anii 1950 și versiuni recente.
Iată câteva emisiuni și filme documentare:
Câteva filme artistice foarte interesante, în ordine cronologică:
1.Varianta sovietică realizată în 1949
2. Varianta vest-germană din 1959 cu titlul în engleză Dogs do you want to live forever ? în care vedem mai bine cum au fost nimicite armatele române în noiembrie 1942 și apoi învinuite de nemți pentru dezastrul de la Stalingrad
Versiunea din 2013 despre care se vorbește în Historia nu este încă postată pe canalul Youtube. Există și alte versiuni, chiar una în italiană, dar cred că sunt suficiente acestea pentru cine dorește să studieze această bătălie.
Mie mi-a fost mai ușor să vizionez filmele cu sincronizare audio în limba maghiară cunoscând limba și fiind disponibile, decât versiunile originale din germană și rusă.
Pe data de 26 ianuarie 1918 se năștea Nicolae Ceaușescu, fostul Președinte, Dictator al României Socialiste Comuniste în perioada martie 1965 – 22 decembrie 1989, autointitulat „Cel Mai Iubit Fiu al Poporului”. Dacă ar mai fi rezistat sistemul comunist în România după modelul nord-coreean, astăzi ar fi fost o zi de mare sărbătoare cu defilări și osanale, asemănătoarea Zilei Naționale care se sărbătorea pe 23 august.
În Coreea de Nord data nașterii lui Kim Ir Sen, tătucul poporului nord-coreean, constituie data începutului calendarului nord-coreean, așa cum creștinii își au începutul calendarului de la data nașterii Domnului Iisus Hristos, în urmă cu mai bine de 2000 de ani. În România nu s-a ajuns până la pasul ca data nașterii lui Nicolae Ceaușescu să constituie data începutului calendarului, în rest, prin absurd, dacă vrem să retrăim ceea ce am trăit în „Epoca de Aur”, am putea emigra în Coreea de Nord.
Probabil că la mormintele soților Ceaușescu este pelerinaj în această zi, se recită poezii patriotice, se cântă odele închinate „multiubitului și stimatului tovarăș” și „savantei de renume mondial”.
Câteva imagini care au mai fost postate aici pe blog, două din revista Jobarat (Cutezătorii în maghiară) cu ocazia semicentenarului tovarășului din ianuarie 1968 și coperta cărții Secunde tragice, zile eroice, care îl prezintă pe „iubitul conducător” în mijlocul ruinelor cutremurului din 1977 dând indicații prețioase cu privire la salvarea oamenilor sau curățarea rămășițelor blocurilor și caselor prăbușite.
Pe data de 24 ianuarie 1859 la București s-a înfăptuit Mica Unire dintre 2 țări române, Muntenia și Moldova de dincoace de Prut prin alegerea ca domn al ambelor țări a lui Alexandru Ioan Cuza. Capitala se va stabili la București, cel puțin până în 1916 când pentru o perioadă de un an și jumătate capitala pe timp de război se va muta la Iași. La 1 decembrie 1918 se va înfăptui Marea Unire a tuturor provinciilor românești, România Mare.
Numai 25 de zile au despărțit împlinirea celor 70 de ani cu regele Mihai supraviețuitor al actului forțat al abdicării. Ultimul supraviețuitor șef de stat din timpul războiului, supraviețuitor al comunismului și-a trăit exilul cu multă demnitate. Nu a ținut cu orice preț la propriul tron în detrimentul unor vieți nevinovate. Comuniștii și neo-comuniștii au făcut-o, chiar cu pierderea multor vieți în decembrie 1989 și apoi în anii 1990-1991, cu pierderea demnității, onoarei și omeniei.
„Îi vom învăța să ne iubească pe noi !” sunt cuvintele rostite de Petru Groza în fața Maiestății Sale, regele Mihai I, în ziua de 30 decembrie 1947, când a fost „ajutat” să semneze actul abdicării în același mod cum a fost „ajutat” poporul să îi iubească pe comuniști timp de 45 de ani, adică prin șantaj și minciuni, prin tortură și impostură.
Imaginile de mai jos reprezintă diverse articole din reviste și ziare apărute în ultimii 28 de ani despre monarhie și regele Mihai, pe care nu le-am postat încă pe blog. Formatul mare al unor pagini de ziar m-a pus în dificultatea de a le scana complet și am fost nevoit să le fragmentez. Paginile din revistele Flacăra și Dosarele istoriei sunt postate întegral.
Cartea de mai jos este o contrafacere a istoriei fiind scrisă parcă în spirit comunist de un american sau englez al cărui nume nu apare pe copertă și nu îl menționez nici eu și care desigur este în necunoștință de cauză cu privire la istoria României din timpul monarhiei.
Pe 21 decembrie 1989 ar fi trebuit să apară nr. 51 sau numărul dublu 51-52 al revistei Cutezătorii. În anii 1987 și 1988 la sfârșit de an apărea numărul dublu 51-52 anunțat din numărul 50. Probabil că și în 1989 era în pregătire acest număr dublu care ar fi avut ca dată de apariție ziua de 21 sau 28 decembrie 1989, dar evenimentele revoluționare din acele zile au împiedicat apariția ultimului număr din decembrie 1989. Episodul de bandă desenată de pe ultima pagină a numărului 50, intitulată Chemarea muncii se termină cu „Va urma”, adică trebuia să mai apară cel puțin încă un episod sau mai multe, care nu au mai apărut nicăieri. Nu știm cum se termină acest serial dedicat mărețelor înfăptuiri de pe șantierele de blocuri comuniste.
Iată linkul pentru numărul integral al revistei, postat pe blogul tvarheolog:
Revistele Șoimii patriei și Luminița pe decembrie 1989, Almanahul copiilor,Cutezătorii și Șoimii patriei pe anul 1990 și alte almanahuri au apărut totuși.
Numărul 50 din 1988, apărut joi, pe 15 decembrie 1988 anunța pe pagina 11, dreapta sus apariția numărului dublu 51-52 din data de 22. Numărul 50 din 1989 nu a anunțat acest fapt, de aceea unii cred încă și în prezent că totuși a mai apărut un număr 51 pe 21 decembrie 1989. Eu nu cred că ar mai fi apărut acest număr. Am discutat cu alți colecționari sau chiar abonați ai revistei care nu au mai primit acest număr, ci mai târziu în ianuarie 1990 primul număr din Universul copiilor, apărut pe 18 ianuarie care desigur că nu mai continuă banda desenată Chemarea muncii ci începe cu alte benzi. Deci până la proba contrarie, nu avem dovezi să credem în acest număr 51 sau numărul dublu 51-52.
Iată 3 pagini din numărul dublu 51-52 din anul 1988, apărut pe 22 decembrie 1988, dată care consemnează intrarea în ultimul an de dictatură ceaușistă:
Revista Dosarele istoriei din urmă cu 20 de ani avea ca temă principală ultimele zile ca monarh a Regelui Mihai, desigur că publicația a dorit să comemoreze la aceea dată semicentenarul sfârșitului acestei instituții care a făurit România modernă și România Mare. În urmă cu șapte decenii Monarhia își trăia ultimele zile în România comunistă, Regele Mihai fiind obligat să abdice după întoarcerea de la nunta prințesei și viitoare regină Elisabeta II.
De atunci regele nostru și-a început lungul exil de 70 de ani fără 25 de zile. A supraviețuit multe decenii celor ce l-au obligat să plece, Petru Groza, Gheorghe Gherghiu-Dej, Ana Pauker, Stalin, a supraviețuit chiar și comunismului, fiind născuți în același an, 1921. Acum Regele Mihai s-a întors acasă definitiv, fără să mai plece vreodată.
Eu am aflat de existența sa ca mulți alții de pe două monede de 100 de lei din 1944, pe care se afla efigia sa. Nu știu de unde am avut cele două monede, probabil de la bunici, dar mai am și acum acele două monede de 100 de lei. Nu știu ce valoare aveau în 1944, dar revistele gen Universul copiilor, Dimineața copiilor sau Ziarul științelor și călătoriilor aveau prețul de 5 lei în 1944. Regelui Mihai i-au lipsit doar 4 ani ca să ajungă la aceeași cifră de pe moneda din 1944, adică la centenar.
Acum Regele Mihai s-a întors din acest exil de 70 de ani pentru a-și dormi somnul de veci lângă străbunii săi, Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria sau Carol II, la Curtea de Argeș. Un paradox ciudat face ca singurii regi născuți în afara țării, Carol I și Ferdinand, să moară la Sinaia, iar singurii născuți la Sinaia, Carol II și Mihai I, să moară în străinătate, după exiluri lungi. Acum s-au reîntâlnit la Mănăstirea zidită de meșterul Manole, conform legendei, sau în necropola de lângă aceasta.
O revistă pentru copii din învățământul primar a apărut în anii 1930, întotdeauna cu Regele Carol II și Marele Voevod de Alba-Iulia Mihai, în anii adolescenței. Iată coperta numărului 2-3 din 1937.
Anul 1917 a fost unul plin de evenimente nu doar pentru istoria țării noastre, dar și pentru Imperiul Țarist vecin de la Răsărit. O serie de articole din revista Magazin istoric din 1967 și 1975 prezintă cronologia evenimentelor petrecute în urmă cu un secol la Petrograd sau Sankt Petersburgul de azi sau Leningradul din epoca sovietică, capitala de atunci a Imperiului Țarist. Consecințele acestei revoluții, probabil cea mai importantă din tot secolul XX s-au resimțit mulți ani și în România comunizată cu forța după 6 martie 1945 când sovieticii au impus un guvern comunist la București.
Am ales să postez pe 25 octombrie respectând vechiul calendar din urmă cu un secol, însă rușii și sovieticii sărbătoreau acest eveniment pe 7 noiembrie. Așa se va întâmpla și în acest an, probabil cu mare fast la Moscova și Sankt Petersburg.
Iată numărul din urmă cu 50 de ani a revistei mai sus amintite, mai exact articolele care prezintă evenimentele din Rusia țaristă din februarie – octombrie 1917:
Un alt articol prezintă românii care au luat parte la revoluție și făceau parte din Armata Roșie bolșevică:
Marea Revoluție Socialistă din Octombrie văzută de la tribuna Parlamentului Român:
Cartea Cinci secole de război secret îl prezintă pe Grigori Rasputin ca paznic al lămpilor țarului, un personaj cheie din anturajul țarului Nicolae al II-lea și mai ales al țarinei:
Într-un serial de patru episoade, Magazin istoric din 1975 prezintă sfârșitul țarismului din Rusia:
De-a lungul celor 100 de ani de la revoluție s-au realizat numeroase filme documentare și artistice pe tema marii revoluții din 1917. Iată câteva dintre ele:
Un film artistic realizat în 1928 la numai 11 ani de la evenimentele din octombrie 1917:
Arheologiacopilariei 1.0 