Milioane și milioane de copii din zeci de generații de elevi așteptau ziua aceasta frumoasă de 15 iunie care marchează sfârșitul anului școlar și debutul celei mai frumoase perioade a copilăriei și anume vacanța de vară. Timp de 12 ani fiecare elev așteaptă și se străduiește ca ziua de 15 iunie să vină cu notele trecute în carnetul de note și mediile încheiate în catalog. Cu cât mai mari cu atât mai bine pentru…bucuria părinților, bunicilor și a celorlalte rude !
Pentru această postare am ales carnetele de note a unei eleve, Andreea, din București începând din clasa I și până la sfârșitul liceului, adică o perioadă de 12 ani, între 1978 – 1990. Probabil că eleva respectivă este născută în 1971 sau 1972. A fost o elevă silitoare, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos și desigur a obținut premii sub formă de diplome și cărți an de an. În 15 iunie 2017 am postat imagini cu diplomele care se puteau obține după un ciclu școlar de 2, 4 sau 8 ani și imagini cu cărți primite cadou de premianți.
Tuturor elevilor le doresc: „Vacanță cât mai plăcută și mai puțin călduroasă”.
Pe 27 martie 1918 se înfăptuiește unirea provinciei cu numele Basarabia cu Regatul României, al doilea act istoric după cel din ianuarie 1859 pentru întregirea României care avea să se desăvârșească la 1 Decembrie 1918, după sfârșitul Primului Război Mondial. Actul din ianuarie 1859 avea să fie validat prin Războiul de Independență din anii 1877-1878 după grele jertfe ca și în timpul Marelui Război din anii 1916-1918.
Mai jos postez imagini din revista Historia apărute în două numere dedicate teritoriilor de peste Prut în anii 2012 și 2016. De altfel în martie 2018 apare un număr special al acestei reviste dedicat în întregime evenimentului de la 27 martie 1918. Desigur că nu pot să postez toate paginile din revistă dedicate acestui subiect, am selectat doar câte 5 pagini din fiecare număr, pe lângă cele două coperți.
Pe data de 2 februarie 1943 lua sfârșit cea mai sângeroasă bătălie din cel de-al Doilea Război Mondial, desfășurată în vara și toamna anului 1942 și iarna anului 1943 pe fluviul Volga și împrejurimile orașului sovietic Stalingrad. Stalingrad reprezintă cea mai mare înfrângere și umilință a armatei române din toată istoria. În tot secolul XX o înfrângere umilitoare a mai fost doar la Turtucaia în Primul Război Mondial, dar proporțiile dezastrului și implicațiile istorice au fost mult mai reduse ca la Stalingrad. În cei 75 de ani cât au trecut de la sfârșitul acestei bătălii, istoria a fost scrisă și rescrisă și interpretată în funcție de regimul politic aflat la putere. Abia în ultimii ani am aflat adevărata dramă a românilor aflați la mii de kilometri depărtare în stepa și în iarna nemiloasă rusească. În timpul regimului comunist tendința a fost de uitare sau chiar negare a acestei drame. Simultan cu bătălia pentru Stalingrad s-a desfășurat în Africa de Nord bătălia de la El-Alamein soldată tot cu înfrângerea armatelor aliate ale Axei de către armatele britanice conduse de generalul Montgomery.
Ziua de 23 august 1942 a avut un caracter decisiv pentru soarta acestei bătălii, în sensul că orașul a fost bombardat de Luftwaffe, aviația germană, fiind distrus în proporție de 80 %, numărul civililor uciși în bombardamente ridicându-se la 40000, dar străzile și căile de acces s-au umplut de moloz și resturi ale clădirilor distruse, ceea ce a împiedicat asaltul panzerelor germane asupra orașului, iar din război fulger, această bătălie s-a transformat într-una de poziții, la fel ca în Primul Război Mondial, ca la Verdun, de exemplu. Această întârziere a cuceririi orașului de către germani prin lupte de stradă pentru fiecare clădire care mai rămăsese nedemolată, a permis sovieticilor organizarea contraofensivei din 19-23 noiembrie 1942 soldată cu încercuirea armatelor conduse de feldmareșalul Paulus și inevitabilul deznodământ din 2 februarie 1943.
Imaginile de mai jos fac parte din trei numere ale revistei Historia dintre 2012 și 2015, care reconstituie, în ediții dedicate acestei bătălii, dramele prin care au trecut soldații români care eliberaseră Basarabia cu numai un an și jumătate mai înainte.
Varianta în limba franceză a aceleași reviste denumite la fel, Historia, în numărul 250 din septembrie 1967 dedică nouă pagini bătăliei din vara și toamna anului 1942 și iarna anului 1943.
Cartea Stalingrad din seria dedicată marilor bătălii și campanii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apărută la editura Litera prezintă multe detalii militare și hărți ale etapelor acestei bătălii decisive pe parcursul celor 144 de pagini.
Cartea Al Doilea Război Mondial prezintă cronologia acțiunilor militare purtate în crâncena încleștare dintre fluviile Don și Volga și stepa calmucă, acolo unde armatele române au fost nimicite de tăvălugul sovietic în noiembrie 1942.
Revista Magazin istoric din ianuarie 1969 are pe ambele coperți imagini din această bătălie, dar despre ostașii români nu se vorbește în articolul de 10 pagini, deși respectivul articol se bazează pe relatarea din cartea Rusia în război scrisă de un englez pe nume Alexander Werth. Doar despre soldații italieni aflăm că erau aliații nemților care au atacat Uniunea Sovietică în 1941, iar românii și ungurii ori erau insignifianți ori nu dădea bine să pomenești despre participarea lor în atacul asupra marelui vecin al lor de la răsărit ! Am inversat primele două imagini pentru ca să se vadă imaginea mai mare pe care o ilustrează coperțile revistei.
Desigur că multitudinea materialelor scrise, audio și video este necunoscută, eu am scanat numai 7-8 dintre cele scrise. De asemenea s-au realizat multe filme documentare și artistice despre această bătălie. Despre o versiune mai recentă a unui film artistic se vorbește într-una din revistele Historia de care am pomenit mai sus. Eu am văzut cel puțin 3 sau 4 filme artistice făcute și de sovietici în anii 1940 și de germani în anii 1950 și versiuni recente.
Iată câteva emisiuni și filme documentare:
Câteva filme artistice foarte interesante, în ordine cronologică:
1.Varianta sovietică realizată în 1949
2. Varianta vest-germană din 1959 cu titlul în engleză Dogs do you want to live forever ? în care vedem mai bine cum au fost nimicite armatele române în noiembrie 1942 și apoi învinuite de nemți pentru dezastrul de la Stalingrad
Versiunea din 2013 despre care se vorbește în Historia nu este încă postată pe canalul Youtube. Există și alte versiuni, chiar una în italiană, dar cred că sunt suficiente acestea pentru cine dorește să studieze această bătălie.
Mie mi-a fost mai ușor să vizionez filmele cu sincronizare audio în limba maghiară cunoscând limba și fiind disponibile, decât versiunile originale din germană și rusă.
Pe data de 26 ianuarie 1918 se năștea Nicolae Ceaușescu, fostul Președinte, Dictator al României Socialiste Comuniste în perioada martie 1965 – 22 decembrie 1989, autointitulat „Cel Mai Iubit Fiu al Poporului”. Dacă ar mai fi rezistat sistemul comunist în România după modelul nord-coreean, astăzi ar fi fost o zi de mare sărbătoare cu defilări și osanale, asemănătoarea Zilei Naționale care se sărbătorea pe 23 august.
În Coreea de Nord data nașterii lui Kim Ir Sen, tătucul poporului nord-coreean, constituie data începutului calendarului nord-coreean, așa cum creștinii își au începutul calendarului de la data nașterii Domnului Iisus Hristos, în urmă cu mai bine de 2000 de ani. În România nu s-a ajuns până la pasul ca data nașterii lui Nicolae Ceaușescu să constituie data începutului calendarului, în rest, prin absurd, dacă vrem să retrăim ceea ce am trăit în „Epoca de Aur”, am putea emigra în Coreea de Nord.
Probabil că la mormintele soților Ceaușescu este pelerinaj în această zi, se recită poezii patriotice, se cântă odele închinate „multiubitului și stimatului tovarăș” și „savantei de renume mondial”.
Câteva imagini care au mai fost postate aici pe blog, două din revista Jobarat (Cutezătorii în maghiară) cu ocazia semicentenarului tovarășului din ianuarie 1968 și coperta cărții Secunde tragice, zile eroice, care îl prezintă pe „iubitul conducător” în mijlocul ruinelor cutremurului din 1977 dând indicații prețioase cu privire la salvarea oamenilor sau curățarea rămășițelor blocurilor și caselor prăbușite.
Pe data de 24 ianuarie 1859 la București s-a înfăptuit Mica Unire dintre 2 țări române, Muntenia și Moldova de dincoace de Prut prin alegerea ca domn al ambelor țări a lui Alexandru Ioan Cuza. Capitala se va stabili la București, cel puțin până în 1916 când pentru o perioadă de un an și jumătate capitala pe timp de război se va muta la Iași. La 1 decembrie 1918 se va înfăptui Marea Unire a tuturor provinciilor românești, România Mare.
Numai 25 de zile au despărțit împlinirea celor 70 de ani cu regele Mihai supraviețuitor al actului forțat al abdicării. Ultimul supraviețuitor șef de stat din timpul războiului, supraviețuitor al comunismului și-a trăit exilul cu multă demnitate. Nu a ținut cu orice preț la propriul tron în detrimentul unor vieți nevinovate. Comuniștii și neo-comuniștii au făcut-o, chiar cu pierderea multor vieți în decembrie 1989 și apoi în anii 1990-1991, cu pierderea demnității, onoarei și omeniei.
„Îi vom învăța să ne iubească pe noi !” sunt cuvintele rostite de Petru Groza în fața Maiestății Sale, regele Mihai I, în ziua de 30 decembrie 1947, când a fost „ajutat” să semneze actul abdicării în același mod cum a fost „ajutat” poporul să îi iubească pe comuniști timp de 45 de ani, adică prin șantaj și minciuni, prin tortură și impostură.
Imaginile de mai jos reprezintă diverse articole din reviste și ziare apărute în ultimii 28 de ani despre monarhie și regele Mihai, pe care nu le-am postat încă pe blog. Formatul mare al unor pagini de ziar m-a pus în dificultatea de a le scana complet și am fost nevoit să le fragmentez. Paginile din revistele Flacăra și Dosarele istoriei sunt postate întegral.
Cartea de mai jos este o contrafacere a istoriei fiind scrisă parcă în spirit comunist de un american sau englez al cărui nume nu apare pe copertă și nu îl menționez nici eu și care desigur este în necunoștință de cauză cu privire la istoria României din timpul monarhiei.
În ziua de 16 decembrie 2017 au avut loc funeraliile naționale ale ultimului rege uns al României şi al României Mari.
Regele Mihai a fost singurul rege uns de Biserica Ortodoxă ca Rege al României, fiind unul din cei doi regi născuți ortodocși pe care i-am avut. Deşi regele Carol II a fost la rândul său născut ortodox, el nu a fost uns ca rege de Biserica Ortodoxă deoarece a divorţat de Regina Elena înainte de anul 1930, când a devenit rege. Legat de biserică, părerea mea este că Regele Mihai a însemnat pentru poporul român cam ce a însemnat Papa Ioan Paul II pentru poporul polonez. Regele nostru ne-a slujit din diaspora făcând loby pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană și NATO, iar Papa Ioan Paul II i-a slujit pe polonezi, în calitate de cap al Bisericii Catolice, la Vatican, iar contribuția sa la prăbușirea comunismului în Europa de Est a fost la fel de semnificativă ca și contribuția Regelui Mihai la scurtarea războiului Al Doilea Mondial.
Să sperăm că ceremoniile funerare din 16 decembrie nu constituie lovitura de grație dată Monarhiei, ci un nou impuls pentru restaurarea ei.
Imaginile de mai jos, care constituie coperţi şi câte o pagină din mai multe reviste Historia, arată viața acestuia și amprenta pe care Majestatea Sa a lăsat-o asupra istoriei ultimului secol. Primele patru imagini sunt din revista Flacăra din iulie 2011.
Ultimul nostru rege a trăit pe viu sau a fost contemporan cu toate evenimentele prezentate mai jos, multe dintre ele în calitate de rege al României Mari pe timp de pace și mai ales pe timp de război. Aşa cum bine se ştie a fost înfăptuitorul actului de la 23 august 1944, în urma căruia a scurtat al Doilea Război Mondial cu 200 de zile și a salvat viața a sute de mii de soldați. Această zi constituie cea mai însemnată zi a domniei sale și cea mai importantă acțiune întreprinsă de tânărul nostru rege ! Acțiunea a fost apreciată atât de aliații vestici cât și de Uniunea Sovietică prin decorațiile acordate regelui Mihai.
Revista Dosarele istoriei din urmă cu 20 de ani avea ca temă principală ultimele zile ca monarh a Regelui Mihai, desigur că publicația a dorit să comemoreze la aceea dată semicentenarul sfârșitului acestei instituții care a făurit România modernă și România Mare. În urmă cu șapte decenii Monarhia își trăia ultimele zile în România comunistă, Regele Mihai fiind obligat să abdice după întoarcerea de la nunta prințesei și viitoare regină Elisabeta II.
De atunci regele nostru și-a început lungul exil de 70 de ani fără 25 de zile. A supraviețuit multe decenii celor ce l-au obligat să plece, Petru Groza, Gheorghe Gherghiu-Dej, Ana Pauker, Stalin, a supraviețuit chiar și comunismului, fiind născuți în același an, 1921. Acum Regele Mihai s-a întors acasă definitiv, fără să mai plece vreodată.
Eu am aflat de existența sa ca mulți alții de pe două monede de 100 de lei din 1944, pe care se afla efigia sa. Nu știu de unde am avut cele două monede, probabil de la bunici, dar mai am și acum acele două monede de 100 de lei. Nu știu ce valoare aveau în 1944, dar revistele gen Universul copiilor, Dimineața copiilor sau Ziarul științelor și călătoriilor aveau prețul de 5 lei în 1944. Regelui Mihai i-au lipsit doar 4 ani ca să ajungă la aceeași cifră de pe moneda din 1944, adică la centenar.
Acum Regele Mihai s-a întors din acest exil de 70 de ani pentru a-și dormi somnul de veci lângă străbunii săi, Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria sau Carol II, la Curtea de Argeș. Un paradox ciudat face ca singurii regi născuți în afara țării, Carol I și Ferdinand, să moară la Sinaia, iar singurii născuți la Sinaia, Carol II și Mihai I, să moară în străinătate, după exiluri lungi. Acum s-au reîntâlnit la Mănăstirea zidită de meșterul Manole, conform legendei, sau în necropola de lângă aceasta.
Anul 2017 a adus o lungă serie de aniversări și comemorări de evenimente petrecute de-a lungul istoriei. S-au împlinit 100 de ani de la eroicele bătălii de la Mărăști, Mărășești, Oituz, 140 de ani de la Declararea Independenței Regatului României față de Imperiul Otoman și războiul care a decurs din aceasta, s-au împlinit 110 ani de la răscoalele țărănești din primăvara lui 1907, 90 de ani de la moartea Regelui Ferdinand și urcarea pe tron a Regelui Mihai, apoi s-au împlinit 60 de ani de la trecerea lui Constantin Brâncuși în nemurire și legendă, au trecut deja 40 de ani de la cea mai mare tragedie naturală pe timp de pace, cutremurul din 1977. La momentele respective comemorative am postat materiale scrise sau linkuri către filme documentare și artistice, însă nu pentru toate evenimentele pomenite mai sus.
Am considerat că pe 1 decembrie, Ziua Națională, ar fi un moment oportun să postez câteva materiale despre faptele petrecute de-a lungul anilor amintiți mai sus.
Mai întâi despre răscoalele țărănești din primăvara anului 1907 câteva pagini din revista Cutezătorii. Iată un articol scris de Silviu Achim și publicat în anul 1987:
O emoționantă întâlnire dintre un veteran al răscoalei și pionierii patriei din 1977
O bandă desenată publicată în anul 1977 în Cutezătorii și intitulată Neuitatul an 1907, episodul 3
Almanahul Scânteia pe anul 1977 a publicat paginile de mai jos
Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne este unul dintre cei mai cunoscuți români din lume. Iată o bandă desenată de Valentin Tănase, scenariu Nina Stănculescu, apărută în Cutezătorii în anul 1987 și intitulată Coloana fără sfârșit, episoadele 2 – 7
La inițiativa Antenei 3, în județul Vrancea, pe data de 18 noiembrie 2017, pe câmpurile de luptă istorice ale Primului Război Mondial, s-a luat hotărârea de a se planta o pădure de 50000 de puieți de stejari, câte unul pentru fiecare erou căzut în prima conflagrație a secolului XX. Acest proiect intitulat Parcul Memoriei Naționale se va derula etapizat prin plantarea celor 335000 de stejari și se va finaliza peste un an cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
Primul pui de stejar a fost deja plantat în luna august 2017 în memoria Ecaterinei Teodoroiu.
Numele tuturor voluntarilor se vor regăsi într-o capsulă a timpului, care va fi îngropată în zona centrală a acestui loc închinat memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial.
Pe data de 11 noiembrie 2017 s-au aniversat 99 de ani de la sfârșitul Marelui Război.
Mai jos am scanat din cartea Monumentele Eroilor câteva pagini cu cele mai importante monumente din județul Vrancea dedicate eroilor din acest război.
Arheologiacopilariei 1.0 