Quo Vadis

Postat pe 25 iunie nefinalizat

Un roman celebru al scriitorului Henryk Sienkiewicz și câteva versiuni de filme artistice cu subiect religios din urmă cu 2000 de ani, din timpul primilor creștini convertiți din rândul păgânilor și mai ales din rândul cetățenilor romani.

Varianta de film mut alb-negru din anul 1912:

Varianta color americană din anul 1951 în limba spaniolă:

Varianta poloneză din anul 2001:

Reclame

170 ani de la Revoluția de la 1848

Postat pe 21 iunie 2018 nefinalizat

Se împlinesc 170 de ani de la anul revoluționar care a măcinat Europa la mijlocul secolului al XIX-lea care s-a făcut resimțită și în Țările Române.

S-au scris nenumărate cărți istorice, romane, nuvele, piese de teatru, poezii despre acest eveniment. S-au turnat nenumărate filme de-a lungul timpului, inclusiv românești. Probabil că și serialele cu Mărgelatu și Haiducii au fost inspirate de evenimente petrecute în timpul acestui an revoluționar care a răscolit Europa. Evenimentele din primăvara și vara anului 1848 din Țările Române au constituit doar o etapă din epopeea unirii și independenței statului român. Alte etape se vor desfășura în anii 1859, 1866, 1877-1878 și 1916-1918, iar altele s-au desfășurat în anii 1784 și 1821.

Am găsit câteva benzi desenate apărute în revistele pentru copii, Cutezătorii și altele inspirate din faptele de vitejie ale oamenilor din acele vremuri: Micul tipograf, apărută în 1988 și Un om în furtună, în 1989.

E vacanță iar…

Postat pe 15 iunie

Milioane și milioane de copii din zeci de generații de elevi așteptau ziua aceasta frumoasă de 15 iunie care marchează sfârșitul anului școlar și debutul celei mai frumoase perioade a copilăriei și anume vacanța de vară. Timp de 12 ani fiecare elev așteaptă și se străduiește ca ziua de 15 iunie să vină cu notele trecute în carnetul de note și mediile încheiate în catalog. Cu cât mai mari cu atât mai bine pentru…bucuria părinților, bunicilor și a celorlalte rude !

Pentru această postare am ales carnetele de note a unei eleve, Andreea, din București începând din clasa I și până la sfârșitul liceului, adică o perioadă de 12 ani, între 1978 – 1990. Probabil că eleva respectivă este născută în 1971 sau 1972. A fost o elevă silitoare, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos și desigur a obținut premii sub formă de diplome și cărți an de an. În 15 iunie 2017 am postat imagini cu diplomele care se puteau obține după un ciclu școlar de 2, 4 sau 8 ani și imagini cu cărți primite cadou de premianți.

Tuturor elevilor le doresc: „Vacanță cât mai plăcută și mai puțin călduroasă”.

 

Cei trei mușchetari

Postat pe 10 iunie 2018

O tripletă clasică se încheie cu acest roman, după Contele de Monte Cristo și Mizerabilii, tripletă care conține multă acțiune și multă istorie a Franței secolelor XVII și XIX. Fiecare dintre aceste romane au fost ecranizate în nenumărate variante și țări, s-au scris piese de teatru și de operă inspirate din ele, s-au realizat filme de animație și de lung sau seriale și benzi desenate atât de populare sunt printre cititorii mici și mari.

Cei trei mușchetari a fost publicat în revista Le Siècle între martie și iulie 1844. Ediția din 1964 a romanului în colecția Biblioteca pentru toți în imaginile de mai jos este doar una din multele ediții apărute și în limba română de-a lungul timpului.

Romanul lui Dumas descrie aventurile lui D’Artagnan și ale camarazilor săi Athos, Porthos și Aramis între anii 1626 și 1628, și implicarea lor în intrigile din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez al acesteia, George Villiers, Duce de Buckingham, precum și în asediul orașului La Rochelle. Acțiunile celor patru prieteni se vor intersecta și cu planurile misterioasei Milady de Winter și ale secretarului lui Richelieu, Contele de Rochefort.

Motto-ul celor trei mușchetari este renumitul „Toți pentru unul, unul pentru toți!”

Povestea lui D’Artagnan se continuă în alte două romane ale lui Dumas, După douăzeci de ani publicat în 1845 și Vicontele de Bragelonne publicat în 1850. Iată câteva imagini cu aceste continuări ale aventurilor mușchetarilor:

Din colecția Classics Illustrated nu putea să lipsească acest roman, în cel puțin trei ediții așa cum se poate vedea în primele imagini de mai jos:

Iată dramatizarea din anul 1955 în limba română a romanului realizată de scriitorul Mircea Sântimbreanu:

Chiar în limba română s-a realizat un film de animație intitulat Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor inspirat din romanul care povestește acțiunile de capă și spadă a lui D’Artagnan, Athos, Porthos și Aramis:

O altă variantă animată pentru copii

Dintre multele ecranizări realizate de-a lungul timpului, iată varianta sovietică din anul 1979:

Iată o versiune de film mut din anul 1921:

O secvență din versiunea din anul 1993:

Nimic nou pe frontul de vest

Postat pe 29 mai 2018

După postările anterioare cu Jurnalul Annei Frank și Pistruiatul, rămânem în sfera războiului, de data asta din Primul Război Mondial cu un roman celebru ecranizat în mai multe variante din perioade diferite, tot din categoria celor enumerate mai sus: Nimic nou pe frontul de vest. Amintesc aici alte romane celebre, despre care am postat în august 2017, inspirate din dramele războiului din urmă cu un secol: Adio arme !, Școala Verdunului, Pădurea spânzuraților și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Cele mai importante voci care se revoltă împotriva războiului sunt foarte tinere și vin tocmai din Germania prin Anne Frank și Eric Maria Remarque, tocmai din țara care a și declanșat cele două mari tragedii ale secolului XX. Probabil că fără implicarea Imperiului German în Primul Război Mondial, acesta nu ar fi avut amploarea unui război mondial, iar cel de-al Doilea Război Mondial a fost declanșat în mod direct de Germania.

Pentru ilustrare am găsit prima ediție originală în germană și încă două în limba română. În august 2017 am mai avut o postare cu acest titlu și doresc să repostez 17 imagini din volumul de benzi desenate din seria Classics Illustrated. Acum completez cu imagini noi cu prima ediție în germană și ediția a treia în română a celui mai cunoscut roman anti-război din Marele Război din urmă cu un secol.

In imaginile de mai jos sunt coperta și câteva pagini din prima ediție în limba germană a romanului apărut în 1929 la Berlin.

Ediția a treia în limba română apărută în anul 1936

Ediția apărută în colecția Biblioteca pentru toți cu paginile din studiul introductiv și ultimele două capitole ale romanului

Varianta din anul 1930 a ecranizării și câștigător a 2 Premii Oscar pentru imagine și regie

Cei care doresc să vizioneze această variantă le recomand că cumpere dvd-ul deoarece pe youtube este postată o variantă cu imagine de foarte slabă calitate

 

Varianta color din anul 1979 a ecranizării cu imagine mult mai bună

 

 

Pistruiatul

Postat pe 28 mai 2018

Un roman celebru și apoi un serial și mai celebru din anii 1970 care ne-au încântat copilăria. Citisem romanul în anii copilăriei și văzusem și serialul transmis de TVR în anii 1980, apoi l-am revăzut de nenumărate ori pe alte posturi românești după 1990.

Tot în anii 1980 în revista Teatrul copiilor a apărut o bandă desenată cu același titlu ca și romanul și serialul TV. Eu am doar primul episod intitulat „Evadatul”.

Romanul a apărut inițial în două părți, în 1976 prima parte cu titlul Pistruiatul, apoi partea a doua în 1979 cu titlul Roșcovanul. Ediția de mai jos este o contopire a celor două într-o viziune unitară a autorului așa cum se menționează pe pagina 4.

Iată linkurile către episoadele care constituie unul din serialele copilăriei celor născuți între 1970 și 1980, cel puțin:

Un articol amplu apărut în ziua de Luni, 23 februarie 23 2004 în Jurnalul National:

Pistruiatul îi e dator lui Clint Eastwood

La 18 ani vedeta, la 45 de ani un anonim. A ajuns Pistruiatul dintr-o intamplare… Avea 13 ani neimpliniti si manca film pe paine in loc de marmelada. Dar niciodata n-a visat ca ar putea sa treaca de pe scaunul spectatorului pe panza de proiectie.

Adriana Oprea-Popescu

Mergea aproape zilnic, cu gasca lui de prieteni, la cinematograful din cartier, unde priveau, cazuti in admiratie, filmele cu Clint Eastwood. In ziua aceea, Costel Baloiu plecase de acasa cu prietenii sa vada “Pentru un pumn de dolari” si a ajuns, fara sa stie, in mii de inimi de romani.In fata cinematografului unde rula filmul a constatat, cu tristete, ca acesta fusese inlocuit cu altul. A luat o “Informatia” sa vada ce altceva demn de privit mai era prin oras si, rasfoind ziarul, a vazut anuntul: “Centrala Romana de Film, in colaborare cu Televiziunea Romana, isi aminteste astazi Costel Baloiu si inchide ochii ca si cand literele de ziar i s-ar fi intiparit in spatele pleoapelor, cauta baieti cu varste cuprinse intre 11 si 13 ani pentru realizarea primului serial color de televiziune “. S-a dus, in gluma, oricum n-aveau altceva mai bun de facut.

“Stop! El este Pistruiatul!”

De intrat n-a intrat decat Costel. Era cel mai cu tupeu. Si vorba aia, n-avea ce pierde,era acolo o mare de pustani veniti sa se faca celebri. Vreo 6.500 din Bucuresti si alti 3.800 de copii din Cluj si Oradea, a aflat mai tarziu Costel. Lui i-au pus atunci un ecuson in piept si i-au facut o poza, ca la Politie. S-a mirat chiar ca nimeni nu-l pune sa spuna ceva, sa dea vreo replica, ca avea de unde, doar capul lui era plin de replici savante din filmele americane! Da’ de unde…! Si-a zis atunci ca nu e o treaba serioasa preselectia asta si si-a scos-o din minte de cum a ajuns acasa. Nici mamei nu i-a spus unde a fost.Apoi, peste vreo doua saptamani, se trezeste ca-l cheama directoarea Scolii generale 200 din Balta Alba, unde invata, la ea in cabinet. I s-au cam inecat corabiile, se gandea ca cine stie ce mustruluiala il mai asteapta, caci nu era un elev model, dimpotriva. Chiulea de la ore, pleca sa joace ba un fotbal, ba un hotii si vardistii, deh,ca orice baiat fara lipici la banca din clasa. Numai ca in cabinetul directoarei nu mica i-a fost uimirea cand a vazut pe cineva de la preselectia filmului… Era secretara deplatou si venise sa-l invoiasca de la ore, ce supliciu!, ca sa mearga impreuna si sa stea de vorba cu parintii lui. Trecuse de primele probe si intrase in “finala”.“Ramaseseram 19 candidati, povesteste Costel Baloiu. Iar rolul, toata lumea auzise asta, trebuia dat unuia, Valentin Zaharescu. Era cel care aparea, alaturi de Iurie Darie, in emisiunile pentru copii care se faceau atunci. Postul acesta, rolul principal adica, era deja ocupat, mie mi se spusese ca ii voi da replica lui Valentin. Un fel de copil de mingi, adica. Am ajuns la Buftea si acolo ne-au pus pe toti sa dam o proba

cu text. Eu atata asteptam ! Cum aveam o memorie foarte buna, am retinut fara eforturi o pagina din scenariu. Tin minte si acum, era dialogul cu tatal meu din film, in care eu intreb: “Tata, ce este acela un ilegalist? Este un fel de hot, nu?!”. Dupa ce am zis tot textul, fara pauza si fara sa ma balbai, Francisc Munteanu a zis: “Stop,dati-l jos ! El este Pistruiatul !”. Mie nu mi-a venit sa cred, celuilalt baiat – la fel, ca el trebuia sa iasa in carti. Nici nu va spun ce scandal au facut parintii lui Valentin atunci, ca, vorba aceea, isi investisera sperantele in cariera lui ca sa vina unul din Balta Alba si sa naruie totul”. Nu numai parintii lui Valentin Zaharescu au fost socati in ziua aceea, ci si cei ai lui Baloiu. Dupa proba de text, Costel a fost vopsit, ca sa se vada cum ar da la camera cu parul roscovan. Cand l-a vazut intrand pe usa cu coafura “de dizeuza”, mama s-a speriat. A doua zi cand a mers la scoala, diriginta l-a dat afara din clasa, pentru ca nu fusese informata ca va avea un viitor star la ore. Iar in drumul de intoarcere spre casa, calatorii, revoltati de culoarea stranie a pletelor lui, l-au dat jos din autobuz, cu huiduieli: “Huo, derbedeul, uite cum e vopsit!”

Echipa de filmare il ajuta la teme

A scapat de “persecutiile” necunoscatorilor o data ce au inceput filmarile… Ce trebuia sa faca in film?! “Filmul incepe cu evadarea lui Nicolaescu, Andrei se numea in film, detinut politic periculos, care scapa in timp ce este transportat spre o inchisoare de maxima securitate. Eu si alti copii, povesteste Costel, ne jucam la o veche fabrica de caramizi, al carei “proprietar” se muta cu parintii din oras si mi-o vindea mie. Pe 17 bile, un ceas stricat, o curea de pantaloni… Si, in timpul tranzactiei noastre, evadatul trece prin curtea fabricii, eu il vad alergand. Ma imprietenesc apoi cu el, ii duc de mancare, haine curate, il ascund in podul casei, tin legatura intre el si cuiburile de ilegalisti. Adica de comunisti… Mama mea din film era Margareta Pogonat, iar tata – Vistrian Roman.” “Pistruiatul” a avut 10 episoade a cate 30 de minute fiecare. Dupa succesul de care s-a bucurat serialul tv, Francisc Munteanu a luat pelicula, a pastrat cele mai reusite secvente si a facut un film de lung metraj, compus din trei parti. Interioarele au fost filmate la Buftea, dar cea mai parte a serialului s-a turnat in Transilvania, la Cluj si Oradea. Noua luni a stat Costel departe de Bucuresti. Mama lui primise invoire sa-l insoteasca, iar Gabi, fratele mai mic, avea vreo 5 ani pe atunci, asa ca s-a alaturat si el trupei. Trebuia chiar sa joace in film, lui Francisc Munteanu ii placuse mutrisoara lui si-i rezervase rolul pustiului care se tinea dupa Pistruiatul. Numai ca Gabi, vazand ca lui nu i se da o pusca de lemn, ca celorlalti copii, ci doar o creanga amarata, s-a revoltat si n-a vrut sa se compromita. Rolul lui a fost dat altcuiva… Casa lui Costel a fost, vreme de 9 luni, o camera de hotel pe care o impartea cu mama si cu fratele. Facea scoala “prin corespondenta”, adica profesorii ii trimiteau temele prin posta, iar cei din echipa de filmare isi puneau capul la contributie. “Toti aveau grija de mine, eram doar un copil care se joaca… Cel mai tare ma ajuta Francisc Munteanu, spune Costel. El si tinea foarte mult la mine. Era interesat sa pricep lectiile, sa se lipeasca ceva de mine. Mi-a fost ca un tata, si atunci, si mult timp dupa filmari.” “Bila”, asa-i spunea Francisc Munteanu lui Costel, din pricina memoriei incredibile pe care o avea pustiul. “Ma, ai o bila…, asa ceva n-am mai vazut!”, il lauda maestrul. Si in fiecare seara regizorul il chema la el, ii dadea scenariul pentru a doua zi si-i zicea:“ “Bila”, sa-mi scrii pe margine cu creionul cum iti vin tie replicile mai usor”. Replica celui i s-a parut memorabila este un fel de incununare a obrazniciei din tot filmul: “Era faza in care eu trebuia sa-i duc evadatului un sicriu plin cu arme. Si, pe drum, ne opreste un soldat neamt, care intreaba: “Was is das?” (n.r. – “Ce e aici?”). “Nimic”, ziceu. “Da-da-ca des-chi-chi-de sic-cricriul?“, intreaba balbaitul din gasca mea. “Was is das sicriu?”, “Ma-ta!”, i-am urlat eu, cu mainile impreunate pe piept.” A fost cuvantul care a razbunat cumintenia a mii de pionieri care urmareau cu sufletul la gura “Pistruiatul”. Nimic nu i s-a parut greu in timpul filmarilor. La inceput, doar a avut mari probleme cu reflectoarele, care-l coceau din toate partile. Crede ca din pricina luminii lor puternice a ramas si astazi cu o sensibilitate: ii place semi-intunericul, iar vara nu poate iesi din casa daca nu poarta ochelari de soare. Dupa filmari, alte sase luni si jumatate a stat in studio, pentru post sincron. Trebuia adica sa reinregistreze curat toate replicile, intr-o incapere izolata fonic. “A fost calvarul vietii mele, marturiseste el. Replica trebuia spusa asa incat sa se potriveasca exact cu miscarea buzelor din filmare…”. In ‘74, filmul a fost gata si a inceput difuzarea lui la televizor. Pentru “Pistruiatul”, Costel Baloiu a primit 85.000 de lei, o groază de bani pe vremea aceea. Ii primea insa cu țârâita si plătea impozite pentru ei. La sfarsit i-au mai dat, bonus, inca 20.000 de lei. Ca economisese din pelicula, pentru ca la scenele lui nu se tragea decât o dublă…

La 18 ani, era copil cu… copil

A terminat liceul la “George Cosbuc”, dar n-a dat la IATC, pentru ca, zice el, nu i-a deschis nimeni ochii, nu l-a impins de la spate. “Nu aveam cum, eram mult prea indragostit, de pe atunci, de soferie. Mi-au dat carnet de conducere cu dispensa, de la 17 ani si jumatate, ca sa scape de mine”. Tot cu dispensa s-a si insurat. El avea 18 ani, ea – 16. Adriana, sotia, “numarul 1”, cum ii place lui s-o numeasca, era deja gravida. Apoi, el a fost luat militar, a facut armata tot la soferi, 18 luni. Cand s-a intors, a inceput sa priceapa ce fel de mancare e casnicia si, in ‘80, s-a despartit de “numarul 1”. S-a angajat la taximetre, unde clientii si colegii nu-l stiau decat de Pistruiatul. “Daca ma recunosteau vreunul pe care-l duceam acasa, nu scapam de el pana nu ma ducea sa ma prezinte soacrei care ardea mancarea, pentru ca statea cu ochii la serial, sau copilului care lua note proaste, ca se uita la film. Ma flata, dar ma si punea in situatii putin penibile”, recunoaste astazi Costel. La taximetre a cunoscut-o pe sotia “numarul 2”, “cea mai neagra experienta din viata sa”, dupa cum singur recunoaste. In ‘84 s-au casatorit, iar trei ani mai tarziu, Costel ramane in Italia. “Dintr-o greseala, spune acum. Plecasem cu echipa Sportul Studentesc la Verona, ca suporter. Si avusesem mai inainte niste studenti italieni clienti de taxi, de care m-am lipit. Mi-au dat telefonul lor si mi-au zis: “Constantino, daca ajungi vreodata in Italia, sa ne suni!”. I-am sunat, m-au luat de la hotel, m-au plimbat prin pizzerii, am incremenit cand am vazut cum se traieste in Occident. M-a luat valul, recunosc, si am ramas acolo, mai ales ca-mi spusesera ca pot sta 6 luni fara probleme. Am lucrat la o crescatorie de fazani, cinci femele si un mascul, ii hraneam, ii transportam. N-am cerut azil politic, dupa cinci luni si ceva m-am intors acasa cu acelasi avion cu care plecasem, o coincidenta. A ras si echipajul de mine.”

Despartire cu doua iconite

Numai Securitatea n-a ras… Costel a fost luat in primire de la aeroport si pus sa scrie“compuneri “ cat pentru toata viata. Securistii fusesera informati ca “Pistruiatul a fost racolat de un serviciu secret din Roma si trimis in tara”. M-au batut rau de tot pentruasta. Si mi-au facut mizerii, 11 luni nu m-am putut angaja nicaieri, traiam din mila parintilor si desenam planse pentru studentii de la Medicina.”Cum un necaz nu vine niciodata singur, in ‘88, “numarul 1” il anunta ca pleaca in Canada, la o matusa stabilita acolo. Iar “numarul 2” se dovedeste a fi o femeie josnica, el o paraseste si pleaca de la ea doar cu hainele si tablourile lui. Viata lui intrase pe o curba descendenta si doar “numarul 3”, actuala lui sotie, Elena, l-a readus pe linia de plutire. S-au casatorit in ‘89, cu toata impotrivirea parintilor lui,care-i spuneau ca nu-i posibil sa te insori, a treia oara!, cu o femeie care are deja doua fete. El a indragit insa copilele si le-a crescut ca si cand ar fi fost ale lui. Insa dragostea pentru Robert, baiatul lui, i-a ramas intreaga si de aceea, in ‘92, cand “numarul 1” i-a facut chemare si el a plecat in Canada, a suferit enorm. “Cand l-am condus la aeroport, aveam la mine doua iconite, una i-am dat-o lui si alta a ramas lamine. I-am zis: “Cand ne reintalnim, nu e nevoie de vorbe, aratam doar iconitele si asta inseamna ca suntem din nou impreuna!”. Ne-am revazut dupa 7 ani, la “Surprize, Surprize”, nu numai ca nu avea iconita la el, dar deja vorbea stalcit romaneste. Si a plecat dupa trei saptamani, desi putea sa mai stea, ca un hot, fara sa-si ia la revedere de la mine. M-a durut mult asta!”

Viata lui Costel n-a fost deloc una usoara. I s-au pus, cum ar spune Pistruiatul, contre din toate partile. Filmul care l-a botezat pentru eternitate n-a ramas decat o intamplare in viata lui. Una frumoasa, dar trecatoare. A revazut serialul de curand, cand a fost redifuzat de un post de televiziune. L-a si inregistrat si, zilele trecute, avand un prieten in vizita, a vrut sa i-l arate. Caseta cu Pistruiatul a ramas de-atunci blocata in video. Nu mai vrea sa iasa. Nici din player, nici din viata lui, pe care acum, prea tarziu, nu o mai poate schimba… Pistruiatul, pustiul care manca film pe paine, n-a mai intrat intr-un cinematograf de 20 de ani.

Jurnalul Annei Frank

Postat pe 27 mai 2018

Cel mai celebru jurnal scris vreodată este totodată și cea mai vândută carte de literatură din genul non-ficțiune după Biblia creștinilor, tradus în zeci de limbi în sute de ediții și în peste 30 de milioane de exemplare. S-au realizat mai multe versiuni de film și chiar de desen animat inspirat din viața și jurnalul Annei Frank. Anne Frank și familia ei dau chip celor peste 6 milioane de victime ale Holocaustului nazist, dintre care 1,5 milioane copii.

Imaginea de logo a blogului meu reprezintă coperta primei ediții a jurnalului apărută în limba neerlandeză (olandeză) în anul 1947.

Am găsit ambele ediții apărute în limba română, prima încă din anul 1959 la editura Tineretului, iar a doua ediție apărută în anul 2011 la editura Humanitas.

Am scanat mai multe pagini din ediția 1959, probabil că ar fi trebuit să postez întreg jurnalul, dar îmi lipsesc câteva pagini din acest exemplar.

Ediția apărută în 2011 cu versiunea definitivă

Un montaj foarte interesant și inedit cu fotografii color cu Anne și ceilalți membri ai familiei Frank:

Versiunea în limba franceză a filmului de animație

O piesă de teatru inspirată din viața și jurnalul Annei

Am găsit 3 versiuni de filme artistice din ani diferiți

Pe lângă aceste doar câteva versiuni artistice s-au realizat nenumărate filme documentare și interviuri cu Otto Frank (tatăl și singurul supraviețuitor al familiei), Miep Gies, cea care a păstrat jurnalul și apoi l-a predat lui Otto Frank la sfârșitul războiului și alte personaje care au cunoscut-o s-au au avut contact cu familia Frank.