Pe 20 iulie 2019 s-au implinit 50 de ani de cand Neil Armstrong a rostit fraza din titlul acestei postari, dar putin gresit. El a zis atunci: „Un pas mic pentru om, un pas urias pentru omenire”. Aici cuvintele „om” si „omenire” pot insemna acelasi lucru, deci cumva e ilogic sa spui ca primul pas facut pe luna este atat un pas mic cat si unul urias. Corecta ar fi formularea din titlul postarii. Un „singur om” este cosmonautul, cel care a facut primul pas pe satelitul natural al Terrei, in speta Neil Armstrong, dar putea sa fie oricare altul din cei 3 care au compus echipajul misiunii Apollo 11. Importanta era aselenizarea, nu neaparat cosmonautul care a pasit primul pe solul selenar.
Se împlinesc 170 de ani de la anul revoluționar care a măcinat Europa la mijlocul secolului al XIX-lea care s-a făcut resimțită și în Țările Române.
S-au scris nenumărate cărți istorice, romane, nuvele, piese de teatru, poezii despre acest eveniment. S-au turnat nenumărate filme de-a lungul timpului, inclusiv românești. Probabil că și serialele cu Mărgelatu și Haiducii au fost inspirate de evenimente petrecute în timpul acestui an revoluționar care a răscolit Europa. Evenimentele din primăvara și vara anului 1848 din Țările Române au constituit doar o etapă din epopeea unirii și independenței statului român. Alte etape se vor desfășura în anii 1859, 1866, 1877-1878 și 1916-1918, iar altele s-au desfășurat în anii 1784 și 1821.
Am găsit câteva benzi desenate apărute în revistele pentru copii, Cutezătorii și altele inspirate din faptele de vitejie ale oamenilor din acele vremuri: Micul tipograf, apărută în 1988 și Un om în furtună, în 1989.
Un cântec patriotic din „Epoca de aur” legat de 1 Mai m-a inspirat pentru titlul postării. În urmă cu 3 decenii sărbătoream „1 Mai muncitoresc”, astăzi sărbătorim „1 Iunie copilăresc” toți cei care ne considerăm încă aparținând măcar pentru o zi acestei categorii de populație, nu numai cei care nu au atins vârsta majoratului.
La fel ca și în 2017, am ales de 1 iunie 2018 să merg la programul pregătit de televiziunea publică în propriile studiouri și n-am regretat. Așa cum se vede în imaginile de mai jos, a fost un program foarte bogat pentru cei mici pe toate gusturile sau hobby-urile, de la sport până la școala de-a prezentatorii de emisiuni. Tocmai acolo am zăbovit mai mult timp în Studioul 3 unde s-a desfășurat această școală pentru doritorii și cei care consideră că au aptitudini pentru a ajunge pe ecranele TV în calitate de prezentatori de știri și emisiuni. Alexandra Tiniche invita pe toți cei care doreau să prezinte o știre citită de pe prompter să presteze în fața camerei și am aflat multe detalii de culise și secrete despre meseria de prezentator TV, ea având o experiență de aproape 14 în TVR. Chiar și „copiii” mai mari s-au băgat la citit, pentru a scăpa puțin de emoții sau pentru a-și îndeplini un vis.
Tot în Studioul 3 am pus mâna pe un desfășurător al emisiunii Vedeta populară prezentată pe 1 iunie 2018 în direct. Apoi am asistat la spectacolul Degețica al Teatrului Excelsior din studioul 2.
Autograf de la prezentatoarea Alexandra Tiniche pentru băiețelul meu, David Mihai
Am considerat potrivit ca de Ziua Tineretului din acest început de luna Mai să postez ceva despre prima iubire. Se spune că prima iubire nu se uită niciodată, iar cântecele și poeziile subliniază în mod evident această stare de fapt. Gândurile de mai jos sunt ale mele, mai puțin citatul de mai jos.
Pentru această postare, de suflet, mai personală, am pornit de la un citat găsit pe un alt blog care se aplică atât la femei cât și la bărbați:
„Am început să-nțeleg ce-mi lipsește. Iubiții mei toți îmi lipsesc. (…) De ce nu veniți, iubiții mei, să mă iubiți din nou cu toții deodată?”
Cred că se poate aplica și la bărbații care resimt din plin lipsa iubirilor/iubitelor pierdute în trecut…așa ca și mine. Cu unele mai țin legătura sau aflu vești pe rețelele netului, pe altele nu le-am mai văzut de zeci de ani, mai precis 22-23 și nici nu am mai auzit nimic de ele…dar resimt lipsa uneia mult mai mult decât a celorlalte…cred că e IUBIRE eternă necondiționată de timp sau alte împrejurări, nu obsesie după o himeră…se reactivează din timp în timp, dar nu moare niciodată, chiar dacă rămâne în stare latentă pentru anumite perioade de timp. Am constatat pe propria…inimă că o iubire poate fi veșnică, chiar dacă persoana nu este prezentă, nici nu știu dacă mai există fizic, dar o simt spiritual. Iubirea mea este suspendată în timp așa cum stelele sunt suspendate în spațiu. Și este ca raza soarelui…la început luminoasă, ademenitoare, plăcută, caldă, dar…încă resimt arsurile ei după mult timp ! Și încă mă înfioară !
Sper să fie bine acolo unde e și îi doresc tot binele din lume ! Dar EA este ca un înlocuitor de aer, lumină, soare, căldură, speranță, bucurie când toate astea îmi lipsesc ! Ciudată iubire, nu-i așa ? Dar este reală…și tare îmi doresc să reîntâlnesc persoana respectivă chiar după 23 de ani. Atunci când mi-a cerut prietenia și mă dorea, am fost indiferent deși verbal am acceptat-o, însă prin fapte am îndepărtat-o de mine. Am avut ghinion atunci cu ea și ea cu mine, eram îndrăgostit de altă colegă din liceu și nu puteam iubi două fete simultan. Alții pot, eu nu am putut nici atunci și nici acum. Am ales cu inima atunci și s-a dovedit o alegere greșită pentru că nu s-a legat nimic cu fata de care eram amorezat. Am făcut și greșeala de a-i informa pe câțiva colegi care i-au comunicat, desigur, că iubesc pe altcineva. Nu am fost colegi de bancă pentru că au avut alții grijă și mi-o luau înainte mereu, dar a stat în banca din spatele meu, chiar în spatele meu, cel puțin în ultimii doi ani de liceu. Nu pot să uit cum mă mângâia din spate pe păr și cum am îmbrățișat-o atunci când mi-a acoperit ochii cu mâinile, tot din spate, dar stând în picioare, pentru că altfel nu puteam s-o îmbrățișez. Tot de la ea am primit și primul sărut, doar pe obraz, ce-i drept, dar a rămas cel mai important sărut primit de mine până în ziua de azi !
Pentru mine EA este iubirea ideală și iubita ideală. Nu ne-am certat niciodată în 4 ani de liceu, nu cred că am supărat-o cu ceva, doar că am fost indiferent exact atunci când mă dorea, iar după ani de zile am regretat cel mai mult că n-am ținut legătura prin telefon, încă nu exista netul cu rețelele sale. Și acum regret. Eram vecini de cartier dar Dumnezeu nu a făcut posibil o reîntâlnire întâmplătoare sau miraculoasă. Încercările mele de a o regăsi nu au dat roade până în prezent. Poate că această iubire este sortită să rămână iubirea mea ideală eternă pentru EA ! Dacă se va întâmpla un miracol vă voi anunța, dacă v-a impresionat ce v-am relatat. Nu i-am promis niciodată că o voi iubi toată viața, așa cum fac mulți îndrăgostiți de toate vârstele, dar eu chiar așa am simțit să fac.
Postez linkurile câtorva melodii inspirate de acest subiect care mi-au plăcut cel mai mult și în care mă regăsesc din plin. Ca o continuare a subiectului mai multe lucruri în postarea din 3 mai.
Intenționez să fac un serial despre filmele și serialele copilăriei mele și ale generațiilor născute și crescute în era televiziunii și a cinematografului indiferent de sistemul politic. Am mai multe filme și cărți ecranizate în filme artistice și seriale. Deoarece s-au împlinit 40 de ani de la debutul unuia dintre cele mai importante seriale difuzate vreodată, serial difuzat și de televiziunile din România, voi începe cu serialul Dallas.
Pe data de 2 aprilie 1978 se difuza primul episod din serialul Dallas la postul american CBS. Serialul a avut 357 de episoade difuzate până la 3 mai 1991 la televiziunile din mai multe țări, printre care și țara noastră. Din fericire în urmă cu mai mulți ani am achiziționat cele trei romane scrise după debutul acestui serial la televiziuni. De obicei filmele și serialele sunt făcute după romane scrise în prealabil. În acest caz este tocmai invers.
Primul episod în România, s-a difuzat pe data de 25 august 1979, în săptămâna în care se aniversau 35 de ani de la „Marea Revoluție/Insurecție Antiimperialistă și Antifascistă de la 23 august 1944”, dar serialul a fost difuzat integral după 1989 de mai multe ori. Debutul s-a făcut la singura televiziune publică din România comunistă și apoi după 1989 tot la TVR 1. Pe 25 august nu se amintește în program titlul serialului, ci abia din 1 septembrie 1979.
Iată câteva pagini cu Programul Radio-TV din 1979, unde sâmbătă seara de la ora 20:05 se difuza serialul. Imaginile îi aparțin prietenului meu care postează toate programele radio-tv și multe altele pe blogurile Arheologia TV.
Mai jos postez imagini scanate din cele trei volume scrise de Burt Hirschfeld, volume apărute în 1980 și 1981 în Statele Unite și traduse în română și apărute la editura Grifon în 1992 și 1993 după difuzarea integrală a serialului la TVR 1.
Mai jos paginile de început din primul volum redau celebrul episod al împușcării lui J.R. Ewing, cel mai vizionat episod din tot serialul și poate și dintre toate serialele difuzate vreodată.
Pe 27 martie 1918 se înfăptuiește unirea provinciei cu numele Basarabia cu Regatul României, al doilea act istoric după cel din ianuarie 1859 pentru întregirea României care avea să se desăvârșească la 1 Decembrie 1918, după sfârșitul Primului Război Mondial. Actul din ianuarie 1859 avea să fie validat prin Războiul de Independență din anii 1877-1878 după grele jertfe ca și în timpul Marelui Război din anii 1916-1918.
Mai jos postez imagini din revista Historia apărute în două numere dedicate teritoriilor de peste Prut în anii 2012 și 2016. De altfel în martie 2018 apare un număr special al acestei reviste dedicat în întregime evenimentului de la 27 martie 1918. Desigur că nu pot să postez toate paginile din revistă dedicate acestui subiect, am selectat doar câte 5 pagini din fiecare număr, pe lângă cele două coperți.
Pe data de 2 februarie 1943 lua sfârșit cea mai sângeroasă bătălie din cel de-al Doilea Război Mondial, desfășurată în vara și toamna anului 1942 și iarna anului 1943 pe fluviul Volga și împrejurimile orașului sovietic Stalingrad. Stalingrad reprezintă cea mai mare înfrângere și umilință a armatei române din toată istoria. În tot secolul XX o înfrângere umilitoare a mai fost doar la Turtucaia în Primul Război Mondial, dar proporțiile dezastrului și implicațiile istorice au fost mult mai reduse ca la Stalingrad. În cei 75 de ani cât au trecut de la sfârșitul acestei bătălii, istoria a fost scrisă și rescrisă și interpretată în funcție de regimul politic aflat la putere. Abia în ultimii ani am aflat adevărata dramă a românilor aflați la mii de kilometri depărtare în stepa și în iarna nemiloasă rusească. În timpul regimului comunist tendința a fost de uitare sau chiar negare a acestei drame. Simultan cu bătălia pentru Stalingrad s-a desfășurat în Africa de Nord bătălia de la El-Alamein soldată tot cu înfrângerea armatelor aliate ale Axei de către armatele britanice conduse de generalul Montgomery.
Ziua de 23 august 1942 a avut un caracter decisiv pentru soarta acestei bătălii, în sensul că orașul a fost bombardat de Luftwaffe, aviația germană, fiind distrus în proporție de 80 %, numărul civililor uciși în bombardamente ridicându-se la 40000, dar străzile și căile de acces s-au umplut de moloz și resturi ale clădirilor distruse, ceea ce a împiedicat asaltul panzerelor germane asupra orașului, iar din război fulger, această bătălie s-a transformat într-una de poziții, la fel ca în Primul Război Mondial, ca la Verdun, de exemplu. Această întârziere a cuceririi orașului de către germani prin lupte de stradă pentru fiecare clădire care mai rămăsese nedemolată, a permis sovieticilor organizarea contraofensivei din 19-23 noiembrie 1942 soldată cu încercuirea armatelor conduse de feldmareșalul Paulus și inevitabilul deznodământ din 2 februarie 1943.
Imaginile de mai jos fac parte din trei numere ale revistei Historia dintre 2012 și 2015, care reconstituie, în ediții dedicate acestei bătălii, dramele prin care au trecut soldații români care eliberaseră Basarabia cu numai un an și jumătate mai înainte.
Varianta în limba franceză a aceleași reviste denumite la fel, Historia, în numărul 250 din septembrie 1967 dedică nouă pagini bătăliei din vara și toamna anului 1942 și iarna anului 1943.
Cartea Stalingrad din seria dedicată marilor bătălii și campanii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apărută la editura Litera prezintă multe detalii militare și hărți ale etapelor acestei bătălii decisive pe parcursul celor 144 de pagini.
Cartea Al Doilea Război Mondial prezintă cronologia acțiunilor militare purtate în crâncena încleștare dintre fluviile Don și Volga și stepa calmucă, acolo unde armatele române au fost nimicite de tăvălugul sovietic în noiembrie 1942.
Revista Magazin istoric din ianuarie 1969 are pe ambele coperți imagini din această bătălie, dar despre ostașii români nu se vorbește în articolul de 10 pagini, deși respectivul articol se bazează pe relatarea din cartea Rusia în război scrisă de un englez pe nume Alexander Werth. Doar despre soldații italieni aflăm că erau aliații nemților care au atacat Uniunea Sovietică în 1941, iar românii și ungurii ori erau insignifianți ori nu dădea bine să pomenești despre participarea lor în atacul asupra marelui vecin al lor de la răsărit ! Am inversat primele două imagini pentru ca să se vadă imaginea mai mare pe care o ilustrează coperțile revistei.
Desigur că multitudinea materialelor scrise, audio și video este necunoscută, eu am scanat numai 7-8 dintre cele scrise. De asemenea s-au realizat multe filme documentare și artistice despre această bătălie. Despre o versiune mai recentă a unui film artistic se vorbește într-una din revistele Historia de care am pomenit mai sus. Eu am văzut cel puțin 3 sau 4 filme artistice făcute și de sovietici în anii 1940 și de germani în anii 1950 și versiuni recente.
Iată câteva emisiuni și filme documentare:
Câteva filme artistice foarte interesante, în ordine cronologică:
1.Varianta sovietică realizată în 1949
2. Varianta vest-germană din 1959 cu titlul în engleză Dogs do you want to live forever ? în care vedem mai bine cum au fost nimicite armatele române în noiembrie 1942 și apoi învinuite de nemți pentru dezastrul de la Stalingrad
Versiunea din 2013 despre care se vorbește în Historia nu este încă postată pe canalul Youtube. Există și alte versiuni, chiar una în italiană, dar cred că sunt suficiente acestea pentru cine dorește să studieze această bătălie.
Mie mi-a fost mai ușor să vizionez filmele cu sincronizare audio în limba maghiară cunoscând limba și fiind disponibile, decât versiunile originale din germană și rusă.
Pe data de 26 ianuarie 1918 se năștea Nicolae Ceaușescu, fostul Președinte, Dictator al României Socialiste Comuniste în perioada martie 1965 – 22 decembrie 1989, autointitulat „Cel Mai Iubit Fiu al Poporului”. Dacă ar mai fi rezistat sistemul comunist în România după modelul nord-coreean, astăzi ar fi fost o zi de mare sărbătoare cu defilări și osanale, asemănătoarea Zilei Naționale care se sărbătorea pe 23 august.
În Coreea de Nord data nașterii lui Kim Ir Sen, tătucul poporului nord-coreean, constituie data începutului calendarului nord-coreean, așa cum creștinii își au începutul calendarului de la data nașterii Domnului Iisus Hristos, în urmă cu mai bine de 2000 de ani. În România nu s-a ajuns până la pasul ca data nașterii lui Nicolae Ceaușescu să constituie data începutului calendarului, în rest, prin absurd, dacă vrem să retrăim ceea ce am trăit în „Epoca de Aur”, am putea emigra în Coreea de Nord.
Probabil că la mormintele soților Ceaușescu este pelerinaj în această zi, se recită poezii patriotice, se cântă odele închinate „multiubitului și stimatului tovarăș” și „savantei de renume mondial”.
Câteva imagini care au mai fost postate aici pe blog, două din revista Jobarat (Cutezătorii în maghiară) cu ocazia semicentenarului tovarășului din ianuarie 1968 și coperta cărții Secunde tragice, zile eroice, care îl prezintă pe „iubitul conducător” în mijlocul ruinelor cutremurului din 1977 dând indicații prețioase cu privire la salvarea oamenilor sau curățarea rămășițelor blocurilor și caselor prăbușite.
Pe data de 24 ianuarie 1859 la București s-a înfăptuit Mica Unire dintre 2 țări române, Muntenia și Moldova de dincoace de Prut prin alegerea ca domn al ambelor țări a lui Alexandru Ioan Cuza. Capitala se va stabili la București, cel puțin până în 1916 când pentru o perioadă de un an și jumătate capitala pe timp de război se va muta la Iași. La 1 decembrie 1918 se va înfăptui Marea Unire a tuturor provinciilor românești, România Mare.
Ziua de 13 decembrie 2017 va fi amintită de istorie ca ziua în care ultimul rege al românilor s-a întors definitiv acasă după un exil de 70 de ani, asemănător parcă exilului din Babilon al poporului ales evreu care a durat tot 70 de ani.
Postez câteva imagini cu ultimul nostru rege apărute în publicații din anii 1940, almanahuri și reviste. În ultima imagine apare regina-mamă Elena, cu care regele Mihai a plecat în lungul exil în primele zile din ianuarie 1948. Încă nu se vor reîntâlni la Curtea de Argeș, deoarece regina-mamă își doarme somnul de veci la Lausanne, unde trupul neînsuflețit al regelui a poposit pentru scurt timp la biserica în curtea căreia este înmormântată regina-mamă Elena.
Pe 13 decembrie regele nostru a părăsit definitiv Elveția, țara care l-a adoptat sau țara în care a plecat după abdicarea forțată. Tot pe 13 decembrie 2017 a făcut ultima sa vizită la locul nașterii sale, castelul Peleș din Sinaia, un loc în care și-a petrecut copilăria și tinerețea, în timpul verii.
Arheologiacopilariei 1.0 