Doctor Quinn – Femeia medic

Postat pe 21 mai 2018

Serialul Doctor Quinn – Femeia medic transmis cu mare succes de T.V.R. în anii 1990, parcă la concurență cu Căsuța din prerie în anii 1994-1995 și cu care se aseamănă în mai multe aspecte legate de relații de familie, prejudecățile oamenilor, viața din ținuturile sălbatice rurale ale Americii de după Războiul Civil din anii 1860, a fost creat de Beth Sullivan. În total s-au realizat 149 de episoade transmise în 6 sezoane între 1 ianuarie 1993 și 16 mai 1998 pe postul CBS, după care au urmat alte 2 filme de lung metraj care au continuat aventurile Dr. Mike având succes în peste 100 de țări.

Ajunsă într-un loc în care femeile nu erau foarte bine privite, mai ales in SUA de după Războiul Civil, Dr. Mike (de la Michaela Quinn) trebuie să se confrunte cu prejudecățile unor oameni cărora le câștigă încetul cu încetul încrederea și devine prietena de nădejde a fiecăruia dintre ei. Adoptă trei copii și îi câștigă și inima lui Byron Sully (rol interpretat de actorul Joe Lando).

Am găsit doar primul volum dintr-o serie tradusă în limba română și apărut la Editura Z în anii 1990.

IMG_0053a

IMG_0056aIMG_0057aIMG_0058aIMG_0059aIMG_0060aIMG_0061a

Episodul pilot al serialului și intitulat Epidemic 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.