Sfârșit de noiembrie tragic pentru teatrul de revistă

Postat pe 24 și actualizat pe 27 noiembrie 2017

Teatrul de comedie sau mai exact cel de revistă trece prin cea mai tragică săptămână din toată istoria sa. Teatrul de revistă pierde prin Stela Popescu pe cea mai reprezentativă actriță din toate timpurile, de fapt chiar Regina comediei românești. Fără doamna Stela, domnul Arșinel este ca Bran fără Stan. Am avut privilegiul să o văd jucând într-un spectacol pentru copii chiar de ziua lor, pe 1 iunie 2017. A fost prima și din nefericire ultima dată când am văzut-o pe doamna Stela. Plecarea dânsei de pe scena vieții a întristat toată țara și mai ales pe colegii și spectatorii care au îndrăgit-o foarte mult. Ziua de 23 noiembrie 2017 va rămâne ca una dintre cele mai negre din istoria comediei românești ! Din păcate puține personalități de talia doamnei Stela au mai rămas în cultura românească.

Din păcate nu este singura pierdere pe care teatrul de comedie o suferă în răstimp de numai 4 zile. O altă mare stea, Cristina Stamate, a plecat dintre noi la numai 71 de ani chiar a doua zi după funeraliile doamnei Stela Popescu ! Practic ele ne-au părăsit simultan, doamna Stamate fiind internată în spital în stare foarte gravă chiar în ziua în care am aflat despre moartea Stelei Popescu, pe 23 noiembrie.

Dacă ar fi să te instituie o zi a comemorării tuturor artiștilor români plecați dintre noi, cea mai potrivită ar fi după părerea mea ziua de 23 noiembrie.

Desigur că pe un blog personal fiecare este liber să posteze ce dorește, amintiri, evenimente în care a fost implicat. În afară de spectacolul la care am asistat pe 1 iunie, doamna Stela, ca și mulți alți artiști ai țării au fost prezenți în casa mea, la masa mea, la fel ca și în casele tuturor românilor, la fiecare Revelion sau alte sărbători prin intermediul micului ecran. Personal nu am cunoscut-o decât abia pe 1 iunie 2017, dar pot să mă mândresc că am jucat amândoi în același serial, „Las Fierbinți”, la un interval de doi ani, dânsa ca vedetă de primă mână sau invitată specială, iar eu ca simplu figurant, fără să fiu actor.

IMG

Am ales să postez două linkuri cu secvențe din serialul „Las Fierbinți”. În primul clip  doamna Stela ține un monolog despre învățământul românesc, într-un episod din 2015.

Celălalt link tot din serialul amintit mai sus dintr-un episod difuzat pe data de 21 noiembrie, episod în care, cu modestie, am participat și eu în rolul nașului de la cununia civilă de la primărie, doar ca figurație simplă, fără replici, aproximativ minutele 11-13 din linkul postat mai jos.

 

DUMNEZEU SĂ LE IERTE ȘI SĂ LE ODIHNEASCĂ ÎN PACE PE AMÂNDOUĂ !

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.