În urmă cu 95 de ani se năștea la Sinaia, la Castelul Pelișor, ultimul rege al României și cel mai longeviv, dacă luăm în considerare că a urcat pe tron la frageda vârstă de 6 ani, în 1927 și dacă nu ținem seama de faptul că a fost detronat de două ori, ilegal și pe nedrept. Peste mai puțin de un an, în 2017 se vor împlini 90 de ani de la prima urcare pe tron.
Regele Mihai I este singurul șef de stat rămas încă în viață din perioada interbelică și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care a avut un rol important, înfruntând 3 dintre dictatorii cei mai odioși din secolul XX, Adolf Hitler, Iosif V. Stalin și Ion Antonescu, care au trimis la moarte zeci de milioane de oameni.
Am găsit câteva imagini din tinerețe din almanahurile din anii 1930-1940 cu ultimul suveran al României.